În urma percheziției domiciliare, polițiștii bihoreni au confiscat sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice, folosite la săvârșirea infracțiunilor.

„Marţi, 28 martie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și procurori D.I.I.C.O.T- S.T. Oradea au efectuat o percheziție domiciliară în localitatea Arieşeni, judeţul Alba, la locuința unui bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi act sexual cu un minor”, informează comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.

Potriv DIICOT, „în cauză există suspiciunea rezonabilă că la data de 04.02.2017, inculpatul Neag Doru-Daniel a întreținut acte sexuale cu un minor în vârstă de 16 ani, în scopul producerii de materiale pornografice”. În urma cercetărilor anchetatorii au stabilit că inculpatul ar fi fotografiat actul sexual în scopul realizării de materiale pornografice, pe care ulteriror le-ar fi stocat și distribuit online.

„S-a reţinut că, în timpul actelor sexuale, inculpatul a realizat mai multe fotografii cu telefonul mobil iar materialele realizate prezentându-l pe minor având un comportament sexual explicit le-a distribuit mai multor persoane, prin intermediul aplicației messsenger și prin bluetooth”, mai transmite DIICOT.

În primă fază, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Miercuri, 5 aprilie, inculpatul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Bihor, care au dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cauză, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.


Preluare: bihon.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și