Știri Sighet247.ro: Bărbatul care a provocat moartea unui cioban din Săpânța a fost arestat preventiv şi trimis în judecată

Maramureşeanul care luna trecută a ucis un cioban la o stână din Săpânţa a fost trimis în judecată de procurori, în stare de arest preventiv. Acesta este pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de omor după ce a comis crima prin mai multe lovituri de cuţit.

Bărbatul care a provocat moartea unui cioban din Săpânța a fost arestat preventiv şi trimis în judecată

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Duciuc Vasile în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în noaptea de 24 spre 25 martie 2014, în timp ce se afla la o stână situată pe raza localităţii Săpânţa, judeţul Maramureş, pe fondul consumului de alcool şi posibil a unui conflict anterior, inculpatul Duciuc Vasile a aplicat victimei E.V. mai multe lovituri cu un cuţit, cauzându-i leziuni traumatice în urma cărora aceasta a decedat. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Maramureş.

„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” au arătat anchetatorii.

Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice Vişeu şi Iza până vineri, la ora 10.00
VIȘEU DE SUS - Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de Primăvară”
VACANŢA DE VARĂ 2017 va fi mai scurtă. Află structura anului şcolar viitor
BAIA MARE - Eveniment rutier cercetat de poliţişti
A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa. Este un tânăr de doar 17 ani
Manchester - Teroristul de la Manchester, filmat când își cumpără rucsacul morții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 25 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 25 mai
O emisiune BBC a fost întreruptă în direct, după ce s-a dat un ordin de evacuare a clădirii
FOTO: Sighet - Autoturism cu țigări depistat în trafic de polițiștii de frontieră și jandarmii maramureșeni
FOTO - Descinderi la membrii unei rețele specializate în contrabanda cu țigări
Bărbat arestat pentru furt din magazin
Reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni!
Informare meteo: Instabilitate atmosferică accentuată cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii până sâmbătă noapte
Marea Britanie - Nivelul alertei teroriste a fost întărit, armata va fi pe străzi (Theresa May)
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 24 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 24 mai
SIGHET - Fără apă la robinete azi, 24 mai
Un sucevean care a vrut o partidă de SEX în trei a rămas și fără aventura vieții lui dar și fără bani
Mesajul EMOȚIONANT al Simonei Gherghe imediat după ce a devenit MĂMICĂ
Alegeri parțiale pentru funcția de Primar la Ulmeni și Baia Sprie. Află cine sunt candidații
Ziua Eroilor va fi sărbătorită în Baia Mare
BÂRSANA - Biciclistă rănită în urma unui accident rutier
GIULEȘTI, DESEȘTI ȘI BORȘA - Şi-a pierdut libertatea din cauza nerespectării legislaţiei rutiere
TORNADĂ într-o comună în Ialomiţa! Vijelia a răvăşit localitatea şi a provocat pagube mari!
Controale sanitar-veterinare la pensiunile agroturistice din Maramureș
ATAC TERORIST - Cel puţin 19 de morţi și 59 de răniţi într-o explozie în arena din Manchester
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru marți, 23 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 23 mai
FOTO - Ţigări în valoare de peste 68.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră
Încă un weekend cu intracțiuni rutiere
Polițiștii maramureșeni au fost la datorie în weekend
Vehicul sustras din Franţa, identificat de poliţiştii din Maramureş
Coreea de Nord confirmă că a lansat cu succes o rachetă balistică
Săcel - Monument dedicat lui Pintea Viteazul şi lui Florin Piersic