Polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au trecut la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice si luminoase în funcțiune, iar după aproximativ 1 km, autoturismul a fost oprit. După oprire, conducătorul autoturismului a executat manevra de mers cu spatele, lovind ușor în partea din față autospeciala de poliție.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani din Bârsana. În urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deține permis de conducere auto, iar testarea cu aparatul etilotest a relevat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru recoltarea de probe biologice.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

FOTO: Arhivă.

Citește și