Intervenția lui Băsescu a avut loc în timpul unei dezbateri despre influența Rusiei în blocul comunitar. Fostul președinte al României nu a apucat să-și termine discursul pentru că șeful de ședință i-a tăiat microfonul motivând că Băsescu a depășit timpul care îi era alocat. Printre nominalizările de pe lista lui Băsescu se aflau foști șefi de guvern din Germania, Italia și Finlanda.

„Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene. Și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de finanțe austriac, și sigur nu putea să lipsească Dominique Strauss Kahn. Cu astfel de oameni în jurul său și în vârful…”, a apucat Băsescu să spună. Șeful de ședință. Rainer Wieland, i-a întrerupt apoi microfonul: „Mulțumesc mult, dragă coleg Băsescu. Mulțumesc. Colegul! Coleg Traian, păstrați ordinea!” – relatează digi24.ro


Preluare: G4media.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și