În timp ce medicii afirmă că bătrânul ar fi fost agresat cu o secure, polițiștii au o variantă mai ”blândă”: a fost lovit cu pumnii și picioarele. Tânărul de 30 de ani este cercetat pentru lovire și alte violențe.

”Duminică, în jurul orelor 15.50, poliţiştii din cadrul Secţiei Beltiug au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza localităţii Chilia, o persoană ar fi fost agresată. Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că, în timp ce se afla pe păşunea localităţii Chilia, Daniel V., în vârstă de 30 de ani, i-ar fi aplicat unui bărbat, în vârstă de 75 de ani, lovituri cu pumnii şi picioarele, la nivelul corpului. Incidentul s-ar fi produs pe fondul unor discuţii contradictorii legate de păşunatul animalelor. Victima a fost transportată la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare. Oamenii legii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se arată într-un comunicat remis presei de IPJ Satu Mare.

Poziția polițiștilor este contrazisă de Ambulanța Satu Mare. Conform unui comunicat de presă remis de Serviciul județean de Ambulanță Satu Mare, bătrânul a fost lovit cu o secure în cap, având și răni la nivelul brațelor, dar și mai multe coaste rupte. Potrivit unor martori, după ce l-a lovit cu securea în cap, tânărul ar fi încercat inclusiv să-i taie mâinile. A reușit doar să-i rupă o mână și să-l rănească la nivelul palmei.

”Serviciul de Ambulanță Satu Mare a fost solicitat în data de 22 noiembrie, în localitatea Chilia, pentru un bărbat de 75 de ani, care a fost agresat fizic cu o secure. Medicii care au ajuns la fața locului au găsit victima conștientă și cu răni multiple. Pacientul avea plagă parietală, plagă antebraț drept, plagă la palma stângă și fracturi costale. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor medical și l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, pentru investigații și tratament de specialitate iar la ora 20:41, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare”, precizează comunicatul remis presei de Ambulanța Satu Mare.

Citește și