Cele mai multe din ele s-au produs în mediul urban – 878 la număr, ele reprezentând 56,57% din total. Diferenţa de 674, reprezentând 43,43% din total, au fost comise în mediul rural. Totodată, se observă că infracţiunile contra persoanei au o incidenţă mai mare în mediul rural, reprezentând 35,68% din totalul infracţiunilor sesizate în mediul rural, faţă de ponderea pe care acestea o ocupă în infracţionalitatea urbană, respectiv de 26,23%. În primul semestru al anului 2015 a fost sesizată o singură infracţiune de omor (scădere cu 83,33%, reprezentând cinci fapte), iar tentativele la omor au scăzut cu 54,55% (scădere cu şase fapte), fiind sesizate cinci astfel de fapte. Infracţiunile care au înregistrat creşteri semnificative sunt vătămarea corporală din culpă (creştere cu 60,26%, reprezentând 94 fapte) şi ameninţarea (creştere cu 8,46%, reprezentând 28 fapte).

Scădere fericită a numărului de omoruri

În Maramureş, în primul semestru al lui 2015 s-au consemnat 20 infracţiuni contra vieţii 20, înregistrându-se o scădere faţă de primul semestru al anului precedent, când se consemnau 41 cazuri. Cum spuneam, s-a înregistrat un singur caz de omor, faţă de şase în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în ceea ce priveşte tentativele la omor, au fost cinci comparativ cu un total de 11 în primul semestru din 2014. La capitolul ucidere din culpă s-au consemnat 14 cazuri din 24. Din acestea, 12 au fost săvârşite de conducători auto. Şi aici vorbim despre o scădere, întrucât în aceeaşi perioadă a anului trecut, s-au înregistrat 15 cazuri.

Mai multe cazuri de vătămare corporală din culpă

O scădere uşoară este resimţită şi în rândul infracţiunilor contra integritate corporală sau sănătăţii. În prima jumătate a acestui an au fost 1.083 faţă de 1.088 în prima jumătate a anului precedent. S-au consemnat 827 lovituri sau violenţe (faţă de 918), cinci cazuri de vătămare corporală (faţă de 11), nici un caz de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte (faţă de un caz în primele şase luni ale anului trecut) sau cazuri de încăierare (faţă de două anul trecut). S-au consemnat, în schimb, 250 cazuri de vătămare corporală din culpă (creştere semnificativă, faţă de 156 în primul semestru al anului precedent), respectiv un caz de rele tratamente aplicate minorului (în vreme ce anul trecut nu s-a înregistrat niciun caz în prima jumătate a anului).

Maramureşenii au recurs la mai multe ameninţări

Au crescut, în schimb, cazurile de infracţiuni contra libertăţii persoanei. În primul semestru s-au înregistrat 381 cazuri, faţă de 350 în aceeaşi perioadă a anului trecut. „Grosul” e constituit de situaţiile în care s-a recurs la ameninţare, 359 la număr, comparativ cu 331 în primul semestru al anului trecut). Au crescut, însă, şi cazurile de şantaj, 13 la număr, faţă de 11, respectiv hărţuire, opt faţă de şase. S-a mai consemnat şi un caz de lipsire de libertate în mod ilegal. În aceeaşi perioadă a anului trecut erau înregistrate deja două astfel de plângeri. Din fericire, însă, în Maramureş, în prima jumătate a lui 2015 s-a înregistrat un singur caz de trafic şi exploatare de persoane vulnerabile, în speţă fiind vorba de minori. În aceeaşi perioadă a anului 2014 erau înregistrate deja două cazuri de trafic de minori şi două de proxenetism.

Violurile şi actele sexuale cu minori, nelipsite

Nu au lipsit nici situaţiile de infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale - 28 la număr faţă de 38 câte erau în prima jumătate a anului trecut. S-au înregistrat în doar şase luni 17 plângeri pentru viol, ceea ce tot e mai bine decât 21, câte erau anul trecut în aceeaşi perioadă. S-a înregistrat şi un caz de agresiune sexuală, faţă de două în semestrul I al lui 2014. S-au consemnat şi nouă infracţiuni de act sexual cu minor 9 (faţă de 12) şi un caz de corupere sexuală a minorilor (faţă de 2). Vestea bună este faptul că în prima jumătate a anului curent nu s-a consemnat niciun caz de hărţuire sexuală (faţă de unul, în 2014).

Mai puţine violări de domiciliu

O scădere simţitoare este consemnată de poliţiştii maramureşeni în ceea ce priveşte numărul de infracţiuni ce aduc atingere domeniului şi vieţii private. Au fost 39 faţă de 61 în aceeaşi perioadă a anului precedent. Proporţia covârşitoare este deţinută de infracţiunea de violarea de domiciliu – 38 cazuri (faţă de 58). Se menţine media de un caz de violare a vieţii private în primul semestru al anului 2015, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2014, iar din fericire nu s-a mai consemnat niciun caz de violare a sediului profesional (faţă de două, în semestrul I al anului trecut).


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și