"Astăzi, a fost sesizat prin 112, faptul că, pe raza localităţii Rebrişoara, o persoană a fost rănită la o partidă de vânătoare. Aceasta a fost preluată spre a fi transportată la spital. La faţa locului a intervenit o echipă formată din poliţişti de la Secţia 6 Poliţie Rurală Năsăud, Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi criminalişti. În urma primelor verificări, a fost identificată persoana rănită ca fiind un bărbat de 47 de ani, din Parva. Se pare că acesta se afla la o partidă autorizată de vânătoare, desfăşurată pe raza fondului de vânătoare nr.10 Rebrişoara, şi ar fi fost împuşcat accidental de un vânător în vârstă de 47 de ani, din Rebrişoara", a informat IPJ.

Bărbatul a suferit o plagă împuşcată la nivelul coapsei.

La faţa locului a intervenit un echipaj de prim-ajutor al SMURD, care, din cauza terenului inaccesibil, a fost nevoit să se deplaseze pe jos aproximativ doi kilometri, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Victima a fost găsită cu o uşoară hipotermie, conştientă şi cooperantă, şi a fost transportată la UPU-SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale de specialitate.

Citește și