„Este un gest simbolic de mulţumire pentru că a salvat 6 vieţi. În astfel de cazuri cuvintele nu ajung pentru a descrie durerea familiei, dar ştim că Bogdan este un erou pentru cei şase oameni cărora prin moartea lui le-a dat o şansă la viaţă. Familia a dat dovadă de altruism, iar noi borşenii le datorăm acest semn de respect”, a declarat Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.

Întregul oraş îl va petrece joi pe ultimul drum pe Bogdan. Avea 34 de ani şi nu era căsătorit, dar era iubit în comunitate pentru că era mereu gata să dea o mână de ajutor acolo unde era nevoie.

Borşeanul a fost victima unui accident de circulaţie, în urma căruia a suferit un traumatism cranio-cerebral foarte grav, care l-a dus în stare de moarte cerebrală, declarată în dimineața zilei de 24 noiembrie. Cu acordul familiei, în cursul zilei de duminică, 25 noiembrie, echipe de specialiști din București, Cluj Napoca și Olanda au prelevat inima, rinichii, plămânii și ficatul.

Citește și