Astfel, credincioșii au fost îndemnați de către Arhiepiscopul Tomisului să vină ca să primească Lumină.

Biserica Ortodoxă Română spune, însă, că „adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an” a avut loc, iar decizia Arhiepiscopiei Tomisului de a oficia slujba este ,luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale şi asumată integral doar de ierarh şi de acest for bisericesc local”.

„Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită „Odovania Învierii” și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local.

Reamintim că adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști și că, în ciuda contextului extrem de aspru pentru noi toți, mireni și clerici din toate eparhiile, lumina sfântă a ajuns atunci la cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși”, potrivit unui comunicat al BOR.

Arhiepiscopia Tomisului a luat o decizie fără precedent, de a repeta, în noaptea de 25 spre 26 mai, slujba de Înviere în toate bisericile și mănăstirile care țin de arhiepiscopie. Arhiepiscopia Tomisului a publicat pe pagina de Facebook programul „noii” Învieri.

Citește și

loading...