Tânărul, aflat la volanul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a izbit de gardul unui imobil, după care a fost proiectat în gardul unei case învecinate. După distrugerea celor două garduri autoturismul s-a oprit în faţada clădirii.

Conducătorul auto, în vârstă de 20 de ani, a suferit leziuni grave şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest constatând că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Citește și

loading...