Valoarea totală a investiției este de 16.990.859 de lei, iar la semnarea contractului, în cadrul ședinței de Consiliu Local Borșa, a fost invitat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Șeful administrației județene a mulțumit reprezentanților orașului Borșa pentru deschiderea pe care o arată la fiecare vizită, subliniind și buna relație de colaborare care există între Consiliul Județean Maramureș și administrația locală din Borșa, condusă de primarul Sorin Ion Timiș.

”M-am bucurat să fiu din nou alături de reprezentanții borșenilor în Consiliul Local și să le prezint proiectele pe care instituția județeană le are în vedere în viitorul apropiat.
Am vorbit despre reabilitarea DJ 186 pe Valea Izei, proiect care a obținut o finanțare certă de 116 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua.

Totodată, am discutat și despre proiectul de reabilitare a DJ 187 pe Valea Ruscovei, unde există, de asemenea, o finanțare prin PNDL2, în sumă de peste 60 milioane de lei.
Ambele proiecte au ca termen de începere a lucrărilor primăvara anului 2019 și reprezintă obiective majore pentru infrastructura rutieră locală”, a declarat președintele CJ.

O altă temă abordată în cadrul ședinței Consiliului Local din Borșa a făcut referire la magistrala de gaz și apoi distribuția gazelor către populație, proiect a cărui execuție ar putea începe în anul 2019, după finalizarea procedurilor locale de constituire a unui ADI dedicat.
Șeful administrației județene a amintit și de acumularea de la Runcu, un alt obiectiv care va beneficia de atenția Consiliului Județean pentru a se accelera finalizarea lucrărilor prin alocări financiare serioase pentru următorii trei – patru ani.

”Toate acestea se adaugă proiectelor locale ale administrației din Borșa privind în mod special investiții pentru dezvoltarea zonei turistice (telegondola, domeniul schiabil și facilități noi de cazare), dar și investiții în infrastructura edilitară locală.
Un alt subiect pe care l-am abordat a fost cel privind trecerea Spitalului din Borșa, din subordinea Ministerului Sănătății către Consiliul Județean, pentru a încerca realizarea unor investiții serioase privind creșterea calității serviciilor medicale, așa cum se întâmplă la spitalele din Baia Mare.

Am avut o discuție aplicată cu consilierii locali despre proiectele din Borșa și m-am bucurat să văd că avem viziuni comune și, totodată, că există o anumită stare de mulțumire față de eforturile Consiliului Județean de a ajuta comunitatea locală”, a conchis Zetea.

Primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș, a declarat că fiecare vizită a președintelui Consiliului Județean este primită cu deschidere de aleșii locali, dar cele mai plăcute sunt vizitele de lucru care aduc cu ele și contracte de finanțare.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și