Acesta este în prezent arestat preventiv, după ce alături de alți doi borșeni, a bătut alți doi borșeni, fiind acuzat de tentativă la omor.

Redăm mai jos scrisoarea publicată de jurnalistul Vasile Dale:

„Vreau sa declar următoarele: În seara zilei de 28/29 decembrie 2017, subsemnatul Timiș Toader mă aflam la unitatea de primire urgențe Borșa, deoarece un prieten de-al meu aveam o problemă (medicală - n.r.). Stând în fața UPU Borșa, în jurul orei 1.50 AM au venit 4 mașini pline de persoane echipate cu bâte și pumnale.

S-au dat jos următorii din mașini și m-au atacat: Grec Mircea Zis Botezan, Ștetco Victor zis Chiciu, Liviu Coman Zis UȚU, Petrică Toma zis Toma, Colț Alb și Cătălin Danci Zis Porcu. La eveniment mai erau și alte persoane pe care le-am identificat, precum Dani Mândruleanu, Carnu, Memo.

Aceștia au tăbărât peste mine și m-au lovit până am rămas inconștient în fața prietenilor mei și a medicilor. Unul dintre medicii de gardă a sunat la 112. A venit foarte târziu un echipaj de poliție, însă agresorii au continuat să mă lovească sub privirile lor. Camerele de supraveghere au surprins tot ce s-a petrecut în față la UPU, precum și cele de la Primăria Borșa. Imaginile video pot confirma asta.

Tragedia însa nu se oprește aici. După ce am fost lovit în continuare până la leșin, la un moment dat mi-am revenit, iar agresorii nu m-au lăsat să intru în urgență. Teroarea și maltratarea mea nu s-a oprit aici. Când am reușit să mă ridic, după 1-2 ore, am vrut sa merg acasă.

Din nou agresorii au venit după mine, astfel că am sărit în râul de pe lângă drum (cel mai probabil râul Vișeu - n.r.) și am mers pe râu până acasă, iarna la -15 grade, bătut cum eram.

Am fost dus la Baia Mare de urgență și internat la Spitalul Județean. Am depus plângerea la poliție, însă nu s-a luat nicio măsură, deși faptele sunt foarte grave. Aștept ca organele competente să își facă datoria”, a încheiat borșeanul Toader Timiș, cunoscut ca „Tody”.

Cetățenii Maramureșului adresează o întrebare retorică conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș: câte grozăvii mai trebuie să se petreacă în Borșa până când veți dispune o anchetă și să dați afară câțiva polițiști de acolo? Pentru că se pare că poliția în Borșa fie nu are nicio putere, fie este pe mână cu infractorii, altă explicație nu credem că există.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și