Cât de inconștientă poate fi mămică șoferiță? Cât de inconștient poate fi și persoana care a filmat de pe scaunul din dreapta față (probabil tatăl bebelușului). Cum poți oare să îi pui viața în pericol propriului fiu? Greu de spus.

Polițiștii au văzut pe internet imaginile și imediat s-au autosesizat. Au identificat-o și au luat măsuri legale.

Ce spune IPJ Maramureș

Astăzi, 24 februarie, polițiștii din Borșa s-au sesizat în urma apariției în mediul on line, a unui clip video în care apare o conducătoare auto care conduce un autoturism, cu un bebeluș în brațe.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătoarea auto ca fiind o tânără de 25 de ani, din Borșa.

Aceasta nu a avut fixată centura de siguranță și și-a transportat fiul de 9 luni în brațe, pe scaunul șoferului, fără a fi fixat și prins cu ajutorul dispozitivelor obligatorii de fixare în scaune pentru copii, omologate.

Conducătoarea auto a fost sancționată contravenţional conform art. 36, alin. 1, din OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 825 de lei.

În cauză, urmează sa fie sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru efectuarea de verificări.

Imaginile de mai jos nu mai au nevoie de niciun comentariu


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și