„I-au scos pe români în stradă. Vreau să trimit două autocare după ei, dar nu știu dacă pot tranzita Ungaria”, a spus Timiș.

Primarul a solicitat autorităților române de la MAE și MAI să intervină pentru repatrierea locuitorilor din Borșa și să nu îi abandoneze.

„Avem peste 70 de borșeni, care erau angajați în Italia în zona Trento, ca și sezonieri în stațiunile de schi și care nu se pot întoarce acasă. Hotelurile s-au închis și i-au scos pe români afară, în stradă. Vreau să trimit două autocare după ei, dar nu știu dacă pot tranzita Ungaria și am avea nevoie de un acord din partea statului maghiar după ce declararea stării de urgență. Fac un apel la autoritățile române, la MAE și la MAI, să intervină pentru repatrierea locuitorilor din Borșa și să nu îi abandoneze. Să găsim soluții și să-i aducem acasă pentru că și ei sunt cetățeni români, și ei sunt ai noștri", a declarat Sorin Timiș.

Primarul a explicat că e nevoie de documente speciale pentru ca autocarele să treacă prin state non-UE, cum e Serbia, tocmai de aceea ruta Austria-Ungaria ar fi cea mai bună soluție.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și