Zilele trecute conducerea Primăriei Borșa, prin primarul Sorin Timiș, a depus la Ministerul Turismului proiectul privind construcția telegondolei și a pârtiei de ski olimpice.

“Am depus la Ministerul Turismului proiectul “Telegondolă și pârtie olimpică de ski”, documentație tehnico-economică în fază de proiect tehnic. Această investiție se află în lista proiectelor din Masterplan-ul de investiții al turismului românesc încă de anul trecut, alături de alte 147 de proiecte naționale și locale, din care șase sunt din județul Maramureș. Urmează pași instituționali de analiză, eventuale completări ale documentației dacă este cazul, analiza comisiei tehnico-economice interministeriale care avizează aceste proiecte și, sper ca până la mijlocul lui 2019, semnarea contractului de finanțare a investiției”, a precizat Gheorghe Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului.

El mai arată că orașul de pe Cisla, fiind atestat ca stațiune de interes național, beneficiază de finanțare în proporție de 90% din proiect.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 108 milioane lei iar investiția cuprinde 2.7 km de pârtie iluminată, 33 de tunuri de zăpadă cu lac de acumulare, dar și o parcare etajată cu 80 de locuri.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și