Prinţul George şi-a făcut miercuri, la Londra, cea de-a doua apariţie publică, cu ocazia botezului său, oferind privitorilor imaginea unui chip dolofan şi purtând o rochiţă de botez din satin şi dantelă crem, o replică a aceleia purtate în 1841 de fiica cea mare a reginei Victoria.

Desprinzându-se de tradiţie, părinţii "bebeluşului regal", prinţul William şi soţia sa, Catherine, au optat pentru o ceremonie privată, lipsită de fastul familiei regale britanice.

Doar 22 de invitaţi de prim rang, printre care regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 87 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, în vârstă de 92 de ani, au asistat la această ceremonie religioasă, care a început la ora 14.00 GMT (17.00 ora României, n.r.) la Capela Regală de la Palatul Saint James din Londra.

Prinţul George, în vârstă de trei luni, al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, a sosit la ceremonie în braţele tatălui său, care îl legăna, alături de Kate, care a purtat un taior de culoare bej, o creaţie a casei Alexander McQueen.

Părinţii prinţului George, în vârstă de trei luni, au ales şapte naşi de botez pentru fiul lor. Aceştia sunt în principal foşti colegi de şcoală şi prieteni vechi ai cuplului princiar britanic. Ca un semn al desprinderii de tradiţie, Zara Tindall, verişoara prinţului William, este singura naşă de botez a bebeluşului care provine din familia regală britanică.

Naşii prinţului George sunt Oliver Baker - pe care cuplul princiar l-a cunoscut la Universitatea St. Andrews, Emilia Jardine-Paterson - o bună prietenă a ducesei Catherine, Hugh Grosvenor, Jamie Lowther-Pinkerton, Julia Samuel, William van Cutsem, dar şi Zara Tindall, verişoara prinţului William.

Cei şapte naşi de botez, ale căror nume au fost anunţate miercuri dimineaţă, demonstrează faptul că ducele şi ducesa de Cambridge au preferat să nu respecte tradiţia potrivit căreia naşii bebeluşilor princiari trebuie să provină din rândul familiei regale britanice sau din familiile regale străine, alegând în schimb prieteni apropiaţi cu rolul de a-l ghida în viaţă pe primul lor copil.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și