Știri Sighet247.ro: Brad Pitt și Angelina Jolie, împreună cu cei șase copii, se mută la Londra

Actrița și regizoarea Angelina Jolie se mută la Londra împreună cu soțul ei, Brad Pitt, și cei șase copii ai lor, pentru a fi mai aproape de epicentrul crizei refugiaților, dintre care mulți au pierit în ultimele luni în apele Mediteranei, notează ziarul ABC.

Brad Pitt și Angelina Jolie, împreună cu cei șase copii, se mută la Londra Potrivit revistei americane US Weekly, cel mai glamour cuplu de la Hollywood vor rămâne provizoriu la Londra timp de "șase luni" începând din martie. După cum dezvăluie publicația, Jolie vrea să-și etaleze latura de activistă umanitară în Europa.

Trimis special al ONU pentru refugiați, Angelina Jolie "vrea să se concentreze asupra proiectelor politice care gestionează actuala criză umanitară din Europa", a informat o sursă apropiată cuplului. Primul pas este, însă, de a găsi o locuință suficient de mare pentru cei șase copii ai lor.

Actrița ar fi interesată să cumpere o casă care să corespundă nevoilor familiei sale numeroase, de preferat cu subsol și cu grădină.

Trebuie amintit că în prezent Londra este cel mai scump oraș din lume din punct de vedere imobiliar,

Bonuri din 17 iunie, câştigătoare la extragerea Loteriei fiscale
VITAL - Mai multe străzi din Baia Mare și Sighetu Marmației rămân fără apă timp de câteva ore
METEO - Vremea în Maramureș pentru luni, 23 iulie
Politica? „O frazӑ de dânşii inventatӑ”
Atenționare cod galben de vreme rea pentru aproape toată țara
CONTROALE la FRONTIERĂ - Se caută produsele de origine animală care pot aduce virusul pestei porcine africane
DSP Maramureș - Recomandări pentru populație în privința intoxicației cu ciuperci
Turiști căzuţi în prăpastie în Făgăraș, pe Vârful Moldoveanu. Profesorul care însoţea un grup de studenţi a murit
Autoutilitară furată din Franța, oprită la vama Petea
FOTO: INCENDIU la CAVNIC - O mașină a luat foc în parcarea din zona pârtiilor
METEO - Vremea în Maramureș pentru duminică, 22 iulie
O CARTE, DUMINICA: „Toldi” de Arany János
O băimăreancă are nevoie de transplant de ficat. Echipa Equilibrum donează. Voi?
VIDEO - Drumul dintre Botiza și Groșii Țibleșului a fost distrus de viitura de azi noapte
METEO - Vremea în Maramureș pentru sâmbătă, 21 iulie
Epidemie în SUA, din cauza unui produs McDonalds
Tânără din Leordina, prinsă în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o casă din Sighet
Sighet și Baia Mare - 16 societăţi comerciale verificate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice
Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie. Ce trebuie să faci în 20 iulie ca să ai noroc şi să fii ferit de rele
De azi, pașapoartele nu mai sunt valabile cinci ani, ci zece
ANM a emis 50 avertizări/atenționări de fenomene meteo periculoase într-o singură zi
BORŞA - Un borșean şi-a pus capăt vieţii cu propria armă de vânătoare
METEO - Vremea în Maramureș pentru vineri, 20 iulie
România a învins Rusia la capătul unei finale superbe, la tenis de masă, juniori 2:
S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, cu un bilet de 7,30 lei. Numerele câștigătoare
FOTO: CAVNIC - O rupere de nori care s-a abătut asupra orașului a produs pagube însemnate
„Maimuţe cu o minge!” - Titlul mondial al Franţei, însoţit de derapaje rasiste
Dacă refuzi un loc de muncă, pierzi ajutorul social. Află ce spun primarii din Maramureș
Primăria București a refuzat să autorizeze protestul românilor din diaspora de pe data de 10 august a.c.
România, trimisă în judecată de Comisia Europeană pentru legile privind combaterea spălării banilor
ATENȚIE! Noile reglementări legislative referitoare la pașapoarte vor intra în vigoare începând de mâine
Crește, iar, prețul gazelor. Cât va plăti în plus populația
ONCEȘTI - De astăzi se poate admira cea mai mare poartă maramureşeană din România
Angajații Serviciului de Probațiune Maramureș au intrat grevă
O statuie gigant a lui Jeff Goldblum, instalată în Londra pentru a celebra 25 de ani de la premiera Jurassic Park