Un îngrijitor de la Grădina Zoologică Braşov a fost muşcat marţi de un tigru.
"Tigrul i-a forfecat unul dintre braţe, îngrijitorul fiind în stare gravă, dar conştient. Aşteptăm ambulanţa pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU, Ciprian Sfreja.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi a declarat pentru AGERPRES că incidentul s-a întâmplat în jurul orei 10.00.
"Din datele pe care le avem până acum persoana muşcată de tigru nu era angajat al Grădinii Zoologice. A fost trimis de primărie cel mai probabil să execute lucrări în folosul comunităţii pentru ajutorul social pe care-l primeşte. Facem cercetări să stabilim cu exactitate ce s-a întâmplat acolo şi dacă poate fi considerat accident de muncă", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ.
Grădina Zoologică se află de anul trecut în ample lucrări de modernizare şi extindere cu fonduri de la Ministerul Mediului. Aceasta a adăposteşte circa 800 de animale. Vom reveni.
Preluare: AGERPRES