Cu scopul de a pune bazele unui forum de discuţie despre relaţia dintre film și modă, programul Bucharest Fashion Film Festival de anul acesta va include în continuare secțiunea competițională în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune filme de modă locale și internaționale. De asemenea, vor continua și proiecțiile de filme cult, documentarele despre personaje marcante din istoria modei, mesele rotunde și expozițiile multimedia și VR. Lor li se adaugă noi secțiuni, printre care și evenimente care încurajează producția locală de fashion films.

Primul lungmetraj proiectat în cadrul festivalului, Martin Margiela In His Own Words (2019), dezvăluie detalii despre viața și filosofia din spatele creațiilor iconice, rostite în premieră de însuși Martin Margiela. Timp de 20 de ani în care a condus propria casă de modă, Martin Margiela a rămas în anonimat, fără interviuri sau apariții în presă. 70 de piese cheie din colecțiile acestuia, incluse în retrospectiva din 2018 de la Musee Galliera din Paris, sunt prezentate prin voiceover-uri, alături de carnete de schițe din copilărie și obiecte personale. Filmul de închidere, House of Cardin (2019) a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Veneția. Documentarul este o expunere rară a legendarului designer Pierre Cardin, care le-a acordat regizorilor acces exclusiv la imagini de arhivă, interviuri și detalii neștiute despre imperiul pe care l-a construit. Nume sonore din lumea modei și cinematografiei i s-au alăturat designerului în acest documentar, printre care Sharon Stone, Naomi Campbell, Jean Paul Gaultier și Kenzo Takada.

“Începând cu această ediție, Bucharest Fashion Film Festival introduce secțiunea Dressing the Cinema, care va prezenta o selecție de filme clasice și cult, prin care se urmărește o explorare a costumului ca instrument în construcția personajelor și ca limbaj vizual în prezentarea firului narativ. Anual, acestea vor fi coagulate sub o umbrelă tematică”, a precizat Mădălina Cozmeanu, cofondator Bucharest Fashion Film Festival. Camp, tema de anul acesta, este un concept teoretizat pentru prima dată în 1964 de criticul american Susan Sontag, prin care aceasta înțelegea un anumit mod de a vedea lumea ca un fenomen estetic. Esența camp-ului stă într-o înclinație către nenatural, către stilizare și exagerare.

Joi, 23 aprilie, la Teatrul Odeon, BFFF va debuta cu vernisajul expoziției multimedia Romanian Fashion Film: An Evolution. Aceasta este un demers de mapare a fashion filmului românesc și prezintă o selecție de astfel de scurtmetraje. Expoziția investighează rolul imaginii în mișcare în promovarea modei contemporane, printr-o serie de producții, de la filme scurte cu o structură narativă bine definită, la video-uri experimentale care se bazează pe efecte speciale sau pe abstractizarea imaginii. Selecția de filme este curatoriată de echipa creativă a festivalului cu intenția de a arăta cele mai reprezentative exemple ale fashion filmului din România.

În acord cu obiectivul festivalului de a stimula producția locală de fashion films și a funcționa ca un incubator de proiecte, BFFF lansează Young Talent Showcase. “Plecând de la câteva concluzii adunate în urma unor discuții cu oameni care activează în industriile vizate, ne-am dat seama că este nevoie de un liant între tinerii regizori, fotografi, stiliști, operatori și potențialii lor clienți, așa că ne-am alăturat misiunii acesteia de talent scouters și facilitatori”, a adăugat Ioana Diaconu, cofondator Bucharest Fashion Film Festival. Evenimentul va avea loc vineri, 24 aprilie, la Mindspace Business District, și constă într-o prezentare de portofolii ale unor tineri regizori, fotografi, stiliști și DOP, selectați de un juriu în urma unui open call, urmată de o sesiune de networking.

O noutate a BFFF 2020 este și Dressing the Body, o secțiune anuală ce constă într-un program curatoriat de scurtmetraje, atât de ficțiune cât și documentare, care propune o explorare antropologică a raportului dintre vestimentație și identitate, a hainei ca simbol, a relației dintre corp și obiect vestimentar. BFFF invită astfel publicul la introspecție și dezbatere, schimbând perspectiva asupra unui subiect mult mai prezent în viețile tuturor, decât suntem dispuși să acceptăm.


Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Citește și

loading...