La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică - 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.

38 de persoane au ajuns la spital, jumătate cu ambulanţele, restul maşini propii. Dintre aceştia 27 sunt răniţi, arată ultimul bilanţ oficial. Peste 50 de ambulanţe şi maşini de pompieriau intervenit la faţa locului m la faţa locului, salvatorii nu exclud ca înăuntru să mai fie oameni. Mulţi s-au salvat sărând în piscina clubului, flăcările s-au extins pe 2.500 de metri pătraţi. Cea mai mare parte a clubului s-a prăbuşit.

Dan Cristian Popescu — viceprimar Sector 2: Dosarul depus de Bamboo pentru autorizația de funcționare era incomplet

„Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare şi autorizaţie de construcţie receptionată. Acesta este şi motivul pentru care nu avea autorizaţie de funcţionare”, a spus viceprimarul, într-o intervenţie la Digi 24.

El a spus că nu ştia aceste lucruri, dar că s-a interesat sâmbătă dimineaţă. Popescu a precizat că acest club a fost amendat din acest motiv anul trecut, urma să fie din nou amendat în această lună şi urma să îi fie suspendată şi activitatea.

Viceprimarul a subliniat însă că ISU a avizat planul de acţiune în caz de incendiu al clubului Bamboo.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și