1. Vietnamul de Nord
Vietnam reprezintă o destinație binecunoscută pentru cei care nu dispun de un buget generos, însă zona aflată la nord de Hanoi, de-a lungul graniței cu China, este deseori trecută cu vederea de turiști. Experții Forbes susțin că acest lucru nu ar trebui să se întâmple deoarece tocmai în Vietnamul de Nord se află „cele mai senzaționale peisaje”, dar și o cultură ce merită cunoscută. Culturile de orez de pe versanții terasați, munții înalți, serpentinele și cultura minorităților naționale sunt doar câteva dintre acestea. Cazarea poate costa între 10-15 dolari pe noapte, dar poate fi găsit adăpost și în dormitoare comune, contra a 5 dolari. Un fel de mâncare costă între 0,5 — 2 dolari, iar transportul nu este mai mult de câțiva dolari între orașe, însă o variantă și mai ieftină este închirierea unei motociclete.

2. Bișkek, Kârgâzstan
Cu 93% din teritoriu constituit din munți și cu o istorie și o cultură de mii de ani, Kârgâzstanul este una dintre cele mai spectaculoase și subestimate țări din lume, se arată în topul Forbes. Capitala Bișkek este un centru incredibil pentru explorarea Asiei Centrale, cu rămășițe ale Drumului Mătăsii, precum turnul Burana, aflat în apropiere, și oportunități minunate de drumeție în peisajul montan. Cazarea în oraș costă circa 15 dolari pe noapte, iar o masă bună începe de la 2 dolari. Cazarea într-o iurtă tradițională, cu două mese incluse, costă circa 20 de dolari de persoană.

3. Lisabona, Portugalia


Lisabona oferă o combinație de muzee, clădiri istorice, muzică eclectică, viață de noapte, piețe și cafenele, totul într-o atmosferă arhaică. Cazarea costă în jur de 30 de dolari.

4. Seul, Coreea de Sud
Seul este o metropolă fascinantă, în care abundă infrastructura super tehnologizată, zgârie-nori moderni, clădiri istorice, cu o mare populație de expați și mâncare tradițională delicioasă, la prețuri mici.

5. București, România


„Cu o arhitectură de câteva secole, Bucureștiul prezintă o varietate interesantă de vechi și nou”, scrie Forbes. Publicația recomandă turiștilor care ajung în capitala României — un „oraș în dezvoltare” — să viziteze numeroasele muzee, cimitire și situri istorice, neuitând să recomande și viața de noapte, dar și mâncarea bună și ieftină.

6. Cape Point, Africa de Sud
Cape Point este locul în care pot fi văzuți pinguinii africani, dar și cel în care se află celebrele Boulder Beach și Parcul Național Cape Point. În acest cel mai sud-vestic punct din Africa se poate ajunge în cadrul unei excursii de o zi organizată din Cape Town cu autobuzul. În schimbul a 35 de dolari, această excursie de o zi nu trebuie „sărită” în 2017.

7. Creta, Grecia


Cea mai mare plajă din Grecia, Creta, este destinația perfectă pentru cei care sunt în căutare de petreceri la preț mic, insula găzduind o varietate de cluburi și restaurante, cu prețuri accesibile, dar și plaje idilice. Există o varietate de posibilități de cazare la prețuri mai mici decât în zone mai cunoscute, precum Atena sau Santorini, mai arată sursa citată.

8. Palawan, Filipine
Filipine devine o destinație din ce în ce mai căutată în 2017, scrie Forbes. Palawan este locul în care „magia se menține, mai puțin atinsă și mai liniștită” în comparație cu locurile populare ca insula Boracay. În Palawan pot fi admirate peisaje diverse și „cea mai frumoasă viață acvatică din țară”, tocmai bună pentru scufundări și explorarea sistemelor de peșteri subacvatice.

9. Burleigh Heads, Queensland, Australia
Pe fondul slăbirii puterii dolarului australian, destinațiile din Australia au devenit mai accesibile ca oricând, mai scrie sursa citată care menționează că prețurile la biletele de avion au scăzut, la fel și cele la cazare, la tururi organizate și la mâncare. La acestea se adaugă frumusețea naturală a plajelor și a parcurilor naționale, dar și clima subtropicală, cu 300 de zile cu soare pe an.

10. Porto, Portugalia

Sursa foto: Captură foto / YouTube

Porto este al doilea cel mai mare oraș din Portugalia, având prețuri accesibile la cazare, mâncare și la bilete la muzee și tururi organizate. Pot fi vizitate centrul istoric ce datează din anul 300 î.Hr, inclus în patrimoniul UNESCO, portul, lăcașuri de cult din secolul al XII-lea, străzile în pantă pline cu baruri „hipster” și cafenele.

11. Tobago, Trinidad și Tobago
Chiar dacă această insuliță nu este foarte frecventată de turiști și nici foarte ieftină în comparație cu alte locuri din Caraibe, plajele sale și posibilitatea de scufundări îi atrage pe cei aflați în căutare de aventuri.

12. Trencin, Slovacia
Trencin este un oraș european mic, situat la poalele unui castel medieval, un loc minunat pentru a fi vizitat, mai scrie Forbes.

13. Luang Prabang, Laos
Laos este un loc liniștit, frumos, cultural și accesibil, după cum arată Forbes care îl recomandă în acest top.

14. Cairo, Egipt


Urmare a tulburărilor pe plan politic și a fluctuațiilor cursului de schimb din Egipt, „leagănul civilizației este mai ieftin ca oricând”, scriu experții Forbes.

15. Salar de Uyuni, Bolivia
Bolivia este una dintre cele mai frumoase și mai subestimate destinații din lume. Este ieftină, amuzantă, ușor accesibilă, iar aclimatizarea cu altitudinea merită pentru peisajele sale și pentru fotografiile uimitoare ce pot fi realizate în acest loc.

16. Moab, Utah, Statele Unite
Zona sudică a Utah din Statele Unite oferă peisaje „delicioase”, după cum recomandă Forbes. Aflată în vecinătatea a trei parcuri naționale importante (Arches, Canyonlands, Dead Horse Point), Moab este locul ideal pentru a porni în expediții în sălbăticie. Pentru costuri reduse, se recomandă rulota sau hotelurile mici care practică prețuri mici în afara sezonului.

17. Antigua, Guatemala
Turiștii aflați în căutarea unei excursii potrivite pentru un buget redus în America Centrală, Antigua este locul cel mai potrivit, scrie Forbes, o zonă care abundă în evenimente culturale, dar în care se află și lacul Atitlan, cu peisaje lăudate în toată lumea.

18. Brașov, România


„În timpul iernii, România este magică”, scrie Forbes care recomandă orașul Brașov, cu multiplele sale „facilități vestice, la prețuri estice”. Turiștii se pot caza în pensiuni cu tarife accesibile și pot face excursii în „Alpii transilvăneni”, dar și la Rezervația de urși de la Zărnești și la faimosul castel Bran, „inspirația pentru romanul de groază „Dracula”, din 1897, al lui Bram Stoker”, după cum se mai arată în articol.

19. Hopkins, Belize
Deși Belize are reputația de a fi cea mai scumpă țară din America Centrală, este totuși o destinație ieftină în comparație cu unele țări europene sau cu unele state americane. Dincolo de stațiunile mai cunoscute, Hopkins este un paradis caraibian specific având un peisaj natural, plaje cu palmieri și opțiuni de mâncare și de cazare simple.

20. Copán, Honduras
Statul Honduras este considerat unul dintre cele mai periculoase din lume, fapt ce alungă majoritatea turiștilor. Însă, potrivit experților Forbes, aceasta este o țară generoasă în peisaje frumoase, în istorie și cultură. „Luptele care se dau în orașe între bande nu afectează destinațiile turistice”, se arată în articolul care recomandă Copán și excursiile în peisajul montan exotic unde pot fi vizitate ruine maiașe și izvoare termale și se poate sta în hoteluri cu prețuri pentru toate buzunarele.

21. Tbilisi, Georgia
Georgia este o țară deseori trecută cu vederea de turiștii aflați în căutare de destinații ieftine, însă cei care au vizitat orașul Tbilisi îl laudă pentru bisericile ortodoxe cu arhitectură medievală și pentru mâncarea locală gustoasă.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și