Șoferul mașinii ar fi pierdut controlul volanului, a derapat și a provocat accidentul în urma căruia trei persoane au fost rănite.

Mai multe echipaje de ambulanță s-au deplasat imediat la fața locului, unul chiar din Baia Mare.

Cele trei victime, o femeie gravidă cu traumatism cranio-cerebral acut, o minoră cu traumatism cranio-cerebral acut și o femeie cu escoriații au fost preluate de către salvatori și sunt în drum spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

La data de 06.01.2020, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Budeşti. Verificările efectuate au relevat că un bărbat de 36 de ani, care conducea un autoturism pe direcţia Cavnic – Budeşti, a derapat într-o curbă periculoasă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecţie.

Trei pasagere au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital, nu au necesitat internarea! Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi nu se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: baiamare24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și