În mod normal, era nevoie de voturile a 11 din 19 consilieri municipali. Acest lucru nu s-a întâmplat, după ce s-au opus consilierii PNL și UNPR. Vot favorabil au dat aleșii municipali aleși pe listele PSD și UDMR. Nu a fost de ajuns, însă.

Au avut loc consultări, s-au emis amendamente venite din partea opiziției, însă în zadar. Bugetul a căzut.

Așadar, investițiile nu ar avea undă verde până la aprobarea bugetului. O nouă încercare va avea loc vineri, 18 mai, atunci când consilierii municipali vor fi chemați la o nouă ședință extraordinară. Însă, consilierii UNPR și PNL au propus discutarea bugetului la ședința ordinară de la sfârșitul lunii.

„Consilierii UNPR și PNL au propus primarului regândirea organigramei din primărie și instituțiile din subordine, astfel încât să se mai elimine din funcțiile de conducere, organigramă pe care primarul o promite de trei ani”, susțin opozanții acestuia. „Bugetul va fi votat de către consilierii UNPR și PNL dacă se adoptă amendamentele propuse și se discută serios pe noua organigramă”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Nicolae Iuga, consilier municipal UNPR.

„Consilierii PNL au decis asta, nu cred că a fost o logică în decizia lor. Au solicitat un soi de motivație a bugetului. Ne-au cerut să tăiem finanțarea la o grădiniță, lucru pe care l-am considerat inoportun. Vom convoca o nouă ședință vineri, sper că rațiunea va câștiga. Dacă nu se va aproba, vom convoca ședință la fiecare trei zile, până când vom avea buget. Avem opt confinanțări pe partea de învățământ, prin PNDL. Aceste investiții sunt blocate până când vom avea buget. Am întârziat atât pentru că am căutat cea mai bună variantă de buget. Nu am crezut că vor exista obiecții, însă, acum, este campanie electorală. Este adevărat că avem un buget insuficient, însă fără aprobarea acestuia, nu putem beneficia de sprijin de la Consiliul Județean”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și