Potrivit arheologului Petar Banov, responsabil al muzeului din Pleven, descoperirea a avut loc în apropiere de localitatea Riben (nord-estul Bulgariei). Echipa de arheologi realiza săpături într-un castru roman, când au descoperit la un nivel mai jos ruinele unei așezări anterioare fortificației romane din secolul III.

"Am făcut săpături sub această fortificație romană aflată pe așa-numita Via Militaris, iar dedesubt am găsit o așezare care presupunem că datează din epoca neolitică, veche de peste 7.000 de ani", a declarat arheologul Banov.

El a precizat că pictograma, scrijelită cu o unealtă ascuțită din os, ar putea fi asociată cultului zeilor păgâni. "Într-unul din elementele reprezentate, o pictogramă care precede scrierea, se vede clar o svastică — un element de cult cunoscut din epocile străvechi ale istoriei omenirii", a comentat expertul. Arheologul bulgar a explicat că fragmentul va fi supus unor analize suplimentare. El nu a putut însă răspunde la întrebarea privind populația care locuia în această zonă, subliniind că ar putea fi vorba de o așezare a tracilor.


Preluare: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și