Știri Sighet247.ro: Cabalinele din judeţ, controlate de medicii veterinari pentru depistarea anemiei infecţioase

Începând cu luna februarie Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş va da startul campaniei de recoltare a probelor de sânge în vederea depistării anemiei infecţioase la cabaline. Este prima acţiune de acest gen derulată de cei de la DSVSA Maramureş în acest an.

Cabalinele din judeţ, controlate de medicii veterinari pentru depistarea anemiei infecţioase ”Aceasta înseamnă că pe parcursul unei luni şi jumătate, până ne epuizăm tot efectivul de 11.800 de cabaline, medicii veterinari se vor deplasa în localităţi, vor recolta probe de sânge ce vor fi aduse la laboratorul sanitar-veterinar judeţean, în vederea depistării virusului anemiei, iar mai apoi această campanie va da startul celorlalte operaţiuni, declararea bolii la caii care vor fi găsiţi cu anemie infecţioasă şi eradicarea”, a declarat Vasile Pop, director DSVSA Maramureş.

Trebuie spus faptul că la nivelul judeţului Maramureş în momentul de faţă mai există 29 de animale de bolnave, asta ca o consecinţă a faptului că DSVSA în luna decembrie a anului trecut a mai derulat

o campanie de verificare a cailor din localităţile în care a evoluat anemia infecţioasă. Primele încărcări ale animalelor bolnave au fost efectuate deja din zona Săpânţa,

Amplasare radare pentru luni, 24 aprilie 2017
Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator
Cătălin Predoiu cere liderilor PNL să-și declare afacerile pe care le au cu PSD
Halep și Begu au menținut România în Grupa Mondială
O chirie nedeclarată la Finanțe, chiar şi de 100 de lei, se lasă cu dosar penal
47 de milioane de francezi, așteptați la urne pentru a-și alege Președintele
22 APRILIE - Ziua Internațională a Planetei Pământ
O CARTE, DUMINICA: „Să fii român!” de Dan Puric
FOTO & VIDEO - 111 persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
Avalanșă în Retezat; se pare că doi copii ar fi murit
Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare
Rusia: Gruparea Stat Islamic revendică atacul asupra unui sediu al FSB
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 aprilie
STUDIU - Mâncarea sărată nu provoacă sete, ci ... foame
RADARE – Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 aprilie
Prognoza METEO pentru lunile mai - iulie. Ce vine după iarna din aprilie
FOTO & VIDEO - Urmărire în trafic pentru reținerea unui autoturism încărcat cu țigări de contrabandă
Jandarmii  la datorie de Ziua oraşului Borşa
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
O gravidă a născut într-o autospecială a pompierilor, din cauza ninsorii
Atacul de la Paris, revendicat de organizația teroristă Stat Islamic
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş vineri, 21 aprilie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 21 aprilie
20 de întrebări despre corupţie pentru locuitori ai României
Cum vor arăta noile buletine electronice. Vor putea fi accesate cu cod PIN
Ali Makin, consulul Ambasadei Republicii Arabe Siriene, în vizită de lucru în Maramureș
Ninsori abundente la munte în Maramureș, în mijlocul lunii aprilie
România vrea să cumpere rachete Patriot
Triada comportamentală conduită-conștiință-caracter
MARAMUREȘ - Mai multe accidente de circulaţie soldate cu victime
PNL Maramureş - Doi preşedinţi de partid aleşi în acelaşi timp la Sighetu Marmaţiei
Google vrea să introducă propriul adblocker în Chrome
Maramureș: Unul dintre ultimii potcovari, gazdă pentru turiști în fierăria de la marginea drumului
Facebook vrea să ne citească gândurile și să le transforme în mesaje scrise