Edilul este convins că focul nu s-a aprins pur şi simplu, ci este vorba despre o mână criminală. "Au venit şi au turnat benzină sau altă substanţă inflamabilă pe o latură a cabanei. Din fericire, pentru că lemnul a fost ignifugat, incendiul nu s-a extins. Sunt convins că este vorba despre o mână criminală. Am fost pur şi simplu îngrozit când mi s-a spus în plină noapte că a fost aprinsă cabana. Am şi eu duşmani, dar cred că diferendele pot fi soluţionate şi paşnic, nu doar prin metode extreme. Chiar astăzi (n.red. joi, 13 august), voi depune plângere la poliţie", a spus Ioan Romaniuc, primarul comunei Rona de Sus.

Pompierii sigheteni sunt cei care au intervenit pentru stingerea incendiului. "Pompierii sigheteni au lichidat un incendiu împreună cu Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă în localitatea Rona de Sus. Incendiul a izbucnit într-o cameră a unei case, iar în urma lui au ars circa 0,5 metri pătrați de perete din lemn", a arătat Oana Alexa-Gonczi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și