Așa că, din Regatul Unit până în Franța și Spania, oamenii au încercat să se răcorească. Francezii au ieșit să înoate în Sena, spaniolii s-au apucat să închirieze piscine, iar britanicii s-au îngrămădit la plajă.

Valul de caniculă a afectat în mod diferit Regatul Unit. În timp ce în unele regiuni din Scoţia s-au înregistrat 22 de grade Celsius, în Londra şi în sudul Angliei temperaturile au depăşit 32 de grade. Împinşi de căldura excesivă, mii de britanici s-au îndreptat spre plajele din sud-estul țării.

Doar că, din cauza numărului mare de turişti, nici vorbă de distanţare fizică.

Turist: “Am ajuns destul de devreme ca să găsim un loc decent pentru noi. Dar, așa cum vedeți, s-a aglomerat și va trebui să plecăm mai devreme. Oamenii pur și simplu nu țin cont de regulile de distanțare. Se bagă în sufletul tău și e prea aglomerat.”

În capitala Spaniei, meteorologii se aşteaptă duminică la temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Canicula şi teama de a se infecta cu noul coronavirus i-au făcut pe unii oameni să închirieze piscine private.

Graciela: “Anul acesta am hotărât să nu plecăm în vacanțe lungi, ci să închiriem, în câte un weekend sau într-o zi liberă, câte o piscină privată. Mai e și problema COVID și toată paranoia care ne afectează în aceste zile.”

Fernando: “Preferăm să venim la o piscină ca asta, vremea e minunată și suntem mult mai relaxați când vine vorba de COVID.”

Oamenii îşi pun bazinele la dispoziţia doritorilor pentru câte o jumătate de zi, la preţuri care oscilează între 14 şi 20 de euro de persoană.

Vanessa: “Avem multe solicitări pentru că, aici, oamenii sunt singuri, au intimitate, nu trebuie să se înghesuie cu alții. Dezinfectăm totul când pleacă clienții, e foarte important pentru mine, pentru că înot în propria piscină. Așa că suntem interesați direct.”

Iar câştigurile sunt binevenite, mai ales pentru cei care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza crizei economice provocate de pandemie.

În Paris, ca în fiecare an, primăria a transformat malurile Senei în plaje publice, iar canicula i-a convins pe mulţi să se răcorească în apele fluviului.

Abdelsaid Walid: “E foarte frumos, am avut un șoc cu izolarea, dar acum ne distrăm. Ne face bine. Sper că anul viitor va fi unul mai bun, sunt mai puține lucruri de făcut anul acesta, dar tot e bine să vii aici cu familia, cu prietenii. E o soluție și pentru cei care nu-și permit să plece în vacanțe.”

Pe plaje pot intra doar câte două sute de oameni în acelaşi timp, aşa că regulă distanţării fizice poate fi respectată. Însă foarte puţine persoane poartă mască de protecţie.

Fie Volbroek, turist din Denmarca: ”În Danemarca, o mulțime de oameni merg la plajă și nu poartă nici acolo măști, așa că încerc să păstrez eu distanța față de alți oameni.”

Dincolo de micile nemulţumiri, iniţiativa autorităţilor a fost pe placul parizienilor, dar şi al turiştilor, într-o zi în care temperaturile au ajuns până la 38 de grade Celsius. Potrivit meteorologilor, valul de caniculă va rămâne deasupra Europei de Vest până la jumătatea săptămânii viitoare.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...