Lumea muzicii românești este din nou în doliu. Cântăreţul de muzică uşoară Dorin Anastasiu a murit sâmbătă la vârsta de 78 de ani. Artistul originar din Craiova a câştigat acum mai bine de 50 de ani trofeul „Cerbul de Argint“, alături de Angela Similiea.

Artistul a lansat mai multe melodii extrem de cunoscute, cum ar fi: "Nu pleca", împreună cu Mihaela Runceanu, și "Într-un oraș, într-un tramvai". Deşi retras din lumina reflectoarelor, artistul a rămas aproape de marea sa iubire, muzica.

Cine a fost, de fapt, Dorin Anastasiu

Dorin Anastasiu s-a născut la Craiova, pe 6 iulie 1943. Între 1954-1957 a urmat cursurile Şcolii de coregrafie, la Bucureşti. Tot în Capitală absolvă cursurile Liceului “Ion Neculce” şi, în 1967, ale Facultăţii de Instalaţii din cadrul Institului de Construcţii.

La şcoala populară de artă urmează atât cursurile clasei de teatru, cât şi cele de muzică uşoară.


Preluare: stirilekanald.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și