“În ceea ce privește programul Baia Mare – Capitala Tineretului din România, în calendarul de activități vor fi incluse proiecte și evenimente axate pe dezvoltare personală, oportunități de învățare non-formală, cultură și interculturalitate, voluntariat, participarea și implicarea civică a tinerilor, sănătate și sport, incluziune socială, industrii creative, dezvoltare profesională și angajabilitate”, a precizat Ioana Grad, coordonator evenimente BMCTR.

# Evenimente derulate la începutul lui iulie
Aşadar, în luna iulie se vor desfășura mai multe proiecte, evenimente și activități dedicate tinerilor. Primul a avut deja loc în perioada 2 – 6 iulie. Palatul Copiilor Baia Mare a organizat Festivalul Internațional „Ursulețul de Aur”. Astfel, Baia Mare a devenit „capitala muzicii ușoare pentru copii”. La cele 34 de ediții anterioare, au urcat pe scena de concurs peste 7000 de interpreți din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani. În cele două spectacole-concurs de interpretare muzicală au evoluat aproximativ 200 de interpreți-soliști vocali și grupuri vocale. Al doilea proiect inclus a fost organizat, în perioada

# Ce evenimente urmează, în Baia Mare

6 – 8 iulie – Baia Mare Beach Handball Challenge Editia III | Turneu amatori. Vor fi trei zile pline de distracție, voie bună, handbal pe plajă şi soare din abundență, în care cuvântul cheie este „fair play”. Competiția este organizată de CS MARTA Baia Mare și se adresează iubitorilor de handbal, amatori sau profesioniști, din toată țara și a avut două categorii: feminin și masculin.

8 iulie – Ziua Picnicului – reprezintă o activitate prin care Asociația Esperando dorește să readucă băimărenilor simplitatea de odinioară când o pătură, un sandwish și apa erau suficiente pentru a petrece o duminică împreună cu familia, bucurându-se de soare, natură și de cei dragi.

9 – 10 iulie – Baia Mare Beach Volley Challenge – Beach Volley – este o competiție organizată de CS MARTA Baia Mare pentru toți iubitorii de volei, care va avea loc pe plaja de la munte. Două zile pline în care nisipul fierbinte, muzica și voleiul vor face echipă pentru a oferi un spectacol de zile mari.

12 iulie – PicniCafe – este o cafenea publică, o întâlnire a lucrătorilor de tineret cu tinerii într-un cadru super relaxat. Scopul principal al acestui proiect este identificarea nevoilor și găsirea de soluții pentru o parte din problemele cu care tinerii se confruntăm zilnic. Evenimentul este organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș – Centrul de Tineret Baia Mare.

13 – 15 iulie – EBT | Baia Mare Beach Handball Challenge – CS MARTA Baia Mare organizează primul turneu european oficial de beach handball din România, care va avea loc în Baia Mare.

13 – 15 iulie – #UTurnTrainings – noțiuni de bază în consiliere – este un training organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș care se adresează tuturor tinerilor și vizează dezvoltarea de competențe de bază în domeniul consilierii.

16 – 18 iulie – #UTurnTrainings – Public-Speaking – un training organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș care are ca scop dezvoltarea de competențe de discurs public.

16 – 31 iulie – ATAC – Acțiunea Tinerilor Ajută Comunitatea este un proiect organizat de Fundația de Voluntari Somaschi și cuprinde ateliere pentru tineri din comunități dezavantajate, animații sociale în comunități dezavantajate și integrarea tinerilor din aceste comunități prin participare la alte evenimente din cadrul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România.

23 – 31 iulie – Tabere de animare – proiect organizat de Fundația de Voluntari Somaschi și constă în ducerea în comunitățile dezavantajate activități de animație, ateliere manuale, sport, sprijin în activități practice, distribuire ajutoare etc.

26 iulie – Connecting for Inclusion – eveniment de tip bibliotecă vie, unde cărțile vor fi voluntari, lucrători de tineret, solicitanți de azil, refugiați, iar tematicile vor fi: migrație și tineret. Proiectul este organizat de de Fundația de Voluntari Somaschi.

29 iulie – Ziua Picnicului – reprezintă o activitate prin care Asociația Esperando dorește să readucă băimărenilor simplitatea de odinioară când o pătură, un sandwish și apa erau suficiente pentru a petrece o duminică împreună cu familia, bucurându-se de soare, natură și de cei dragi.

11 – 12 iulie – Baia Mare Beach Soccer Challenge | Editia a II-a – În urma succesului pe care l-a avut prima ediție de beach soccer în 2017, CS MARTA Baia Mare a decis să ofere și anul acesta o bucurie iubitorilor fotbalului și îi invită pe plaja de la munte.

23 – 25 iulie – #UTurnTrainings – Promovare în Social Media – este un training organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș care se adresează tinerilor și vizează dezvoltarea competențelor de promovare online.

# Proiecte în derulare încă din iunie
Evenimentele aflate în desfășurare în luna iulie încă din luna iunie sunt:
Donează sânge, salvează vieți! – Proiectul este organizat de Rotaract TEAM Baia Mare și își propune să aducă în atenția publicului nevoia urgentă de sânge, să facă cunoscută procedura de colectare a sângelui și să informeze populația cu privire la această necesitate. Scopul proiectului este creșterea numărului de donatori de sânge la nivel național sau la nivelul fiecărei comunități în care se află un club Rotaract.

Xpress – este un proiect al Asociației DEIS dedicat tinerilor pasionați de teatru și dans, oferindu-le oportunitatea de a învăța să își exprime emoțiile prin artă, de la profesioniști, dar și oportunitatea de a-și dezvolta talentul și a-l oferi publicul în cadrul unor reprezentații. Proiectul are două mari părți: Dance your emotions (perioadă curs de dans: iunie – octombrie 2018); Teatru senzorial (perioadă workshop: septembrie – octombrie 2018).


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și