S-a respectat legea, nu s-a respectat legea, cu siguranță vom afla la momentul potrivit care a fost circuitul banilor publici și cum au fost folosiți. Să ne reamintim că în mod frecvent jurnaliștii au relatat nereguli cu privire la cheltuirea banilor publici la nivelul municipiului Baia Mare, însă de fiecare dată răspunsul venit din partea executivului a fost ”ce să facem dacă noi ne permitem” (citat: viceprimarul Doru Dăncuș). Asta în ciuda faptului că mare parte a edililor din țară încercau să strângă cureaua pentru a reduce cheltuielile. În Baia Mare distracția era pusă la rang înalt, înainte chiar și de a fi făcută plata restanțelor burselor elevilor de 10 din municipiul reședință de județ.

Castanele ard de-a dreptul de această dată. Așa că ediția din acest an s-a anulat. DNA a început o cercetare în rem. Așteaptăm cu interes finalizarea anchetei care cu siguranță va face lumină cu privire la organizarea, desfășurarea și cheltuirea banilor publici, ai dumneavoastră, ai băimărenilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și