Cătălin Cherecheş, fostul primar din Baia Mare, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare va fi adus astăzi în România, însoţit de poliţie. El a fost scos deja din penitenciarul din Munchen şi este în drum spre ţară. Va fi adus pe cale rutieră şi ar urma să intre în ţară prin vama Nădlac.

Potrivit documentelor, Cătălin Cherecheş ar trebui să stea în carantină 21 de zile la Penitenciarul Rahova. De altfel, aşa a fost specificat în documentele pe care România le-a înaintat autorităţilor germane.

În carantină, în Penitenciarul din Arad
Nu este exclus însă ca fostul primar din Baia Mare să stea cele 21 de zile în carantină în Penitenciarul din Arad şi asta pentru că iniţial se credea că el va fi adus în ţară pe Aeroportul Otopeni, iar toţi cei extrădaţi aduşi cu avionul fac carantina la Penitenciarul Rahova, dat fiind faptul că el intră în România pe cale terestră. După carantină, el va fi dus într-o închisoare cu regim închis, sursele spun că îşi va ispăşi pedeapsa de cinci ani la Penitenciarul din Aiud.

În luna noiembrie, fostul edil din Baia Mare a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Cu doar o zi înainte de pronunţarea sentinţei definitive, Cătălin Cherecheş a fugit din ţară prin Vama Petea cu taxiul având asupra lui actul de identitate al unei rude.

Poliţistul care l-a controlat a declarat că asemănarea din buletin cu persoana aflată în faţă era izbitoare. Mai târziu, Cherecheş a fost identificat în Germania, a fost reţinut şi în ciuda tuturor eforturilor de a nu fi extrădat în ţară, astăzi va ajunge aici.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și