Vedetele Superkombat au reușit să treacă fără probleme de cântarul oficial și, imediat după această probă, luptătorii au fost prezentați publicului, în centrul municipiului.

Show-ul a fost așteptat cu interes de către reșițeni, având în vedere numărul mare de spectatori participanți.

Egipteanul Mohamed Abdel Karim, supranumit Hulk, va fi adversarul lui Moroșanu, iar lugojeanul Raul Cătinaș va lupta cu Brice Guidon din Franța.

„Va fi război total pe ring. Egipteanul m-a enervat, s-a încordat în fața mulțimii, dar am să-l bat de o să-i sară freza. O să-l iau din prima la bătaie. Nu există frică și nu-l iert, chiar dacă am văzut că are brandurile mari. Nu-l iert! Am avut și adversari mai bine cotați, dar orice adversar, dacă îl subestimezi, poate întoarce situația în favoarea lui”, a declarat Cătălin Moroșanu.

Marele luptător spune că a vizitat, vineri, Combinatul Siderurgic TMK Reșița și a rămas profund impresionat că, deși e vorba de industrie, aici mai lucrează oameni. La fel de impresionat spune că a rămas și când a vizitat municipiul.

„Cred că sâmbătă seara va fi un show extraordinar din partea noastră. Am venit să câștigăm, suntem foarte bine pregătiți pentru ca reșițenii și întregul public să asiste la un spectacol foarte frumos. Noi am fost primiți foarte bine și sunt impresionat de faptul că Primăria Reșița a reușit, într-un timp scurt, să organizeze gala așa de bine”, a afirmat Raul Cătinaș.

Municipiul de pe Bârzava va fi, sâmbătă, o adevărată capitală mondială a artelor marțiale. În ringul din Polivalenta reșițeană vor lupta vedetele circuitului Superkombat, în cadrul unei gale care are ca invitați de onoare doi dintre cei mai buni luptători de K-1 ai tuturor timpurilor, Jerome Le Banner și Xhavit Bajrami.

„V-am promis spectacol de mare amploare. La Reșița am venit cu toți eroii, din toate colțurile lumii. Urmează să vedem ce fac ei în ring. Este un eveniment deosebit, începând cu efectele speciale, spectacolul de lumini și sonorizarea, și terminând cu luptătorii care își vor umfla mușchii. Sâmbătă, până la ora 20,00, când vor urca în ring, luptătorii vor fi liberi și vor avea și timp să viziteze orașul”, a precizat Eduard Irimia, președintele Superkombat.

Fondatorul Superkombat va mai avea un moment de bucurie la Reșița, având în vedere că, la ora 17,00, are programată cununia civilă.

„Am avut programată cununia civilă pe data de 16 mai, la București, însă domnul primar Mihai Stepanescu mi-a pregătit o surpriză, iar de câteva zile sunt flotant în Reșița, astfel încât, cununia să poată fi oficiată în acest municipiu. Este o premieră de nivel internațional și pentru lumea artelor marțiale, să am cununia cu doar o oră înainte ca la Sala Polivalentă să înceapă evenimentul”, a subliniat Eduard Irimia.

Gala Superkombat World Grand Prix de la Reșița va debuta, oficial, sâmbătă, la ora 20,00.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și