Incidentul s-a petrecut la Stradella, în Italia, unde, un român în vârstă de 40 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat că își aruncă fiica de un an pe geam.

Bărbatul a fost oprit de către carabinieri cu un pistol cu electroșocuri.

Românul era cunoscut cu antecedente de rele tratamente și violențe în familie.

Totul a început într-o seară când bărbatul s-a îmbătat și a început să-și lovească soția.

Femeia a decis să plece din casă împreună cu două dintre fiicele sale în vârstă de 12 și 14 ani, lăsând mezina de un an acasă cu bărbatul.

Vecinii, speriați de zgomotele infernale pe care le provocau cei doi soți care se certau, au chemat carabinierii.

Când a văzut polițiștii italieni, românul le-a spus că dacă îl arestează își va arunca fiica de un an pe geam.

A luat-o în brațe să o poată folosi ca un scut, ba chiar a aruncat păturica fetiței pe geam, tocmai pentru a le demonstra carabinierilor că nu glumește și că poate oricând să ducă la finalizare gestul său extrem.

Carabinierii au început să negocieze cu el, au reușit să intre în casă și l-au imobilizat pe acesta cu pistolul cu electroșocuri.

Fetița se află în afară oricărui pericol, iar bărbatul a fost imobilizat, încătușat și arestat.

Românul va trebui să dea explicații în fața judecătorilor italieni pentru o listă lungă de infracțiuni.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și