Potrivit acestora, cele două acte normative au fost respinse din cauza paralelismului legislativ.

”Prelungirea mandatelor aleșilor locali se poate face doar prin lege”, au declarat surse din cadrul CCR. „Rămâne de competența Parlamentului să prelungească mandatele. Iar data alegerilor locale va trebui să fie stabilită în interiorul perioadei cu care vor fi prelungite mandatele aleșilor locali”, au mai explicat sursele citate.

Potrivit acestora, nu este exclus ca Parlamentul să poată stabili data localelor.

„Nu sunt alegeri la termen, este o situație excepțională. Deci Parlamentul va putea stabili, prin lege, data alegerilor locale”, au mai explicat sursele citate pentru G4Media.ro.

Decizia a fost luată cu 7 voturi ”pentru” și 2 voturi ”împotrivă” (judecătoarele Livia Stanciu și Simina Tănăsescu).

”Parlamentul trebuie să dea această lege de porelungire a mandatelor aleșilor locali în condiții de legalitate. Acum a fost respinsă pentru că, în loc să respingă ordonanța de urgență a guvernului, au copiat prevederi din acest act normativ și au mers în paralel, atât cu legea, cât și cu ordonanța”, au mai spus sursele din cadrul Curții Constituționale.

Pe 23 aprilie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă depusă de PSD, UDMR, Pro România și ALDE privind prelungirea cu cel mult șase luni a mandatelor primarilor și consilierilor locali.


Preluare: G4 Media

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și