În varianta morţii instantanee, uneori în somn, rudele şi prietenii decedatului îşi condimentează regretul – sincer la unii, prefăcut la alţii – cu un soi de satisfacţie anapoda, ba chiar cu o macabră invidie: „Măcar n-a bolit şi n-a suferit. De-ar fi după mine, şi eu mi-aş dori să mor aşa, ca să nu mă chinuiesc şi să nu-i chinuiesc pe alţii...”

Iată de ce spun că întrebarea cu ce lăsăm în urmă denotă oleacă de înţelepciune. Întrucât dintre toate vieţuitoarele numai omul există, adică are conştiinţa încheierii mai degrabă sau mai târziu a călătoriei sale pe Pământ, fără ca din aceasta să facă o dezagreabilă obsesie a sfârşitului inevitabil, ori – Doamne fereşte! – într-un moment de depresie să-şi suprime viaţa, este absolut firesc ca prin veghe neîntreruptă să fie întotdeauna pregătit pentru trecerea de la puţina cunoaştere aparenţială de-aici la totala necunoaştere substanţială de dincolo.

Treaba asta poate fi numită bilanţul axiologic al omului (fapte, vorbe, gânduri), cu obligatoriul plus de atenţie acordat componentei moral-spirituale, adevăratul eu, desigur, fără a dispreţui componenta eminamente spirituală, principala pârghie cu ajutorul căreia delicata maşinărie numită corp este menţinută în stare de funcţionare întru împlinirea destinului.

Iar pentru asta, la urma-urmei adevăratul scop al existenţei umane, uimitorul binom suflet-corp trebuie mereu menţinut activ în sistemul tridimensional S-C-R (S de la procese social-economice, C de la procese cultural-artistice, R de la cele moral-spirituale sau religioase), printr-o necontenită şi înţeleaptă împletire a muncii cu credinţa.

Pe bună dreptate spunea unul dintre patriarhii creştinismului de început că avem datoria faţă de Cel care ne-a creat şi faţă de noi înşine să credem ca şi cum am muri chiar mâine şi să muncim ca şi cum am fi nemuritori. De altfel, nu spune apostolul Pavel în II Tesaloniceni că cine nu munceşte să nici nu mănânce?

N.B. - Sociologul Max Weber îşi explică prosperitatea din ţările calvine ale nordului Europei prin teoria predestinaţie, rampa de lansare spre capitalism: Neştiind care dintre ei sunt predestinaţi mântuirii şi care canonului veşnic, calvinii se străduiesc să câştige bunăvoinţa divină prin activism şi bogăţie, ambele puse în slujba comunităţii!

Citește și