În acest caz, amenzile pot ajunge până la aproape 3.000 de lei.

Legislația rutieră în vigoare stabilește că "aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea" reprezintă o contravenție încadrată în clasa a IV-a de sancțiuni.

Iconiţele sau odorizantele pe parbriz aduc amenzi de 3.000 de lei
Clasa a IV-a prevede aplicarea unei amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte de amendă, astfel că amenda poate varia între 1.305 lei și 2.900 de lei, pentru că punctul de amendă e 145 de lei.

Pe lista accesoriilor intră odorizante, carnete de notițe, diverse obiecte religioase (icoane și cruciulițe), suporturi pentru diverse dispozitive electronice, zaruri supradimensionate, viniete sau abțibilduri "colecționate" pe marginea parbrizului, poze cu membri ai familiei sau cu prieteni trecuți în neființă.

Anumiți șoferi lipesc aceste poze pe parbriz, de cele mai multe ori pe partea dreaptă, însă vor fi obligați să renunțe la acest obicei, dacă nu vor să fie amendați, potrivit avocatnet.ro.

De asemenea, "aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale" reprezintă contravenție și e sancționată tot cu amendă de 2.900 de lei.

Conform codului rutier, amenzile rutiere se acordă în funcție de un element de bază, numit "punct-amendă".

Categorii de amenzi în Codul rutier
Cuantumul acestuia este de 145 de lei și în acest an, însă cea mai mică sancțiune care poate fi acordată este de două puncte-amendă, adică de 290 de lei. Concret, există următoarele categorii de amenzi:

- clasa I: 290 sau 435 de lei (două sau trei puncte-amendă)

- clasa a II-a: 580 sau 725 de lei (patru sau cinci puncte-amendă)

- clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei (de la șase la opt puncte-amendă)

- clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei (de la nouă la 20 de puncte-amendă)

- clasa a V-a (numai pentru firme): de la 3.045 la 14.500 de lei (de la 21 la 100 de puncte-amendă).


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și