Cronometrul privind riscul autodistrugerii omenirii a ajuns la 90 de secunde de momentul unui dezastru, în principal din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, dar şi pe fondul riscurilor climatice şi tehnologice, conform organizaţiei denumite Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic (BAS).

"Ceasul Apocalipsei" a fost setat
Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic (Bulletin of the Atomic Scientists, BAS) a anunţat marţi că principalele riscuri privind un conflict militar atomic sunt asociate conflictului din Ucraina şi tensiunilor dintre Rusia şi Occident. Dar există şi riscuri asociate crizei climatice şi încălcărilor reglementărilor internaţionale, precum şi ameninţări biologice şi generate de avansarea tehnologiilor.

"Trăim într-o perioadă de pericole fără precedent, iar cronometrul care indică riscul unui dezastru global reflectă realitatea. 90 de secunde reprezintă cea mai scurtă durată de până acum (...). Administraţia SUA, aliaţii din NATO şi Ucraina au la dispoziţie numeroase canale de dialog; îi îndemnăm pe lideri să exploreze toate posibilităţile pentru a majora durata până la un dezastru de acest fel", a declarat, conform Mediafax, dr. Rachel Bronson, preşedintele organizaţiei Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic (Bulletin of the Atomic Scientists, BAS).

În 2022, cronometrul privind riscul autodistrugerii omenirii era la 100 de secunde de momentul unui dezastru, la fel ca în 2021.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și