Oare ce au de spus tot mai mulți români nătăfleți și aroganți, îndeosebi dintre aceia care „se descurcă” în țară sau în străinătate, despre versetul noutestamentar „Celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are” (Marcu, 4/25)? Pesemne că nimic sau aproape nimic, fie pentru faptul că cei mai mulți dintre ei (credincioși doar de fațadă și din interes) nu dau o ceapă degerată pe bogăția lăuntrică, fie pentru aceea că alții sunt incapabili să pătrundă sensul profund al acestei afirmații, așa că se consolează și încurajează cu aspectul ei aparențial: celui bogat în plan material i se va mai da, iar celui sărac i se va lua (prin legile tâlhărești ale statului demonocratic) și puținul ce-l mai are!
Și astfel bogații vor fi tot mai bogați, iar săracii din ce în ce mai săraci, căci asta înțeleg toți politrucii actuali, nu numai cei dâmbovițeni, prin nelegiuita „democrație” a sforarilor semidocți: să ia de la cei mulți și amărâți, ca să le dea celor puțini și îmbuibați (vezi intangibilele venituri ale nesimțiților de la noi, a căror recalculare/ajustare a fost considerată neconstituțională de către cele nouă jigodii aulice). Iar pentru un atare țel ticălos, alde ăștia nu ezită să fure pe rupte, să mintă cu nerușinare și – în campaniile electorale – să promită marea cu sarea, chit că România este deja pe butuci: economia vraiște, datoria externă de peste 120 miliarde euro, populația tot mai resemnată și împuținată, educația doar pe hârtie, sănătatea nației pe sponci, cultura în corzi.
Cum asta este esența politicii globaliste și globalizante, prin care se urmărește concentrarea puterii și bogăției planetare în cât mai puține mâini necușere, drastica reducere a populației mondiale (prin avorturi, poluare, foamete în anumite zone, alimente cancerigene în rest, virusuri artificiale, medicamente contrafăcute, războaie nimicitoare, imbecilizare în masă) și – desigur – controlul supraviețuitorilor cu ajutorul nanocipurilor, prezentul ne sugerează la ce trebuie să se aștepte urmașii noștri, dacă omenirea nu va dispărea din pricina exceselor și a nechibzuinței sale: pe de o parte, generalizarea ateismului, neomarxismului (de fapt o combinație marxisto-nazistă), sodomiei și metisajului; pe de altă parte, dispariția puzderiei de state actuale (circa 200) și a celor aproape 100 de teritorii dependente/administrate de Marea Britanie, Statele Unite, Franța, Țările de Jos, Danemarca etc., locul acestora fiind luat de un singur stat planetar, unde populația (în jur de un miliard) va cunoaște două caste distincte: stăpânii (cu puteri nelimitate și averi demențiale, singurii autorizați să gândească) și marea masă a sclavilor idiotizați, cu atât mai bine văzuți și retribuiți de sforari sau de trepădușii acestora, cu cât transformarea lor în roboți joviali va fi mai rapidă și mai eficientă...
În ce mă privește, eu cu mult timp în urmă am fost extrem de impresionat de multe dintre versetele biblice, îndeosebi de cele noutestamentare, motiv pentru care pe 14 decembrie 2015, la finalul textului „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” – cordonul ombilical al condiției umane, făceam următoarea afirmație: „De-aceea zic că strigătul evanghelistului Marcu („Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”) reprezintă şansa respiritualizării noastre prin calitatea sa de cordon ombilical al condiţiei umane. Căci prima parte – „Cred, Doamne!” - constituie bucuria atotumanului, care prin credinţă cunoaşte calea dreaptă spre îndumnezeire, iar cea de-a doua parte – „Ajută necredinţei mele!” - înfăţişează fireasca îndoială a omenescului, care, pentru a putea cunoaşte limanul (mântuirea), imploră ajutorul divin pe drumul anevoios şi înţesat cu necredinţe al îndreptării”.
Deci, dacă astfel stau lucrurile (și e cert că așa stau, deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, toți cei 40 de bărbați, care au scris-o în peste un mileniu și jumătate, fiind inspirați!), avertismentul evanghelistului Marcu în ceea ce privește datul și luatul, nu este valabil numai pentru indivizi, ci și pentru mari grupuri umane – popoare, națiuni, state.
De pildă, în urmă cu ceva timp, Klaus Iohannis a afirmat cât se poate de clar și răspicat că „Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”! Și când o spune cu groază, posibil și cu dezgust, primul om în stat, trebuie să-i dăm crezare în aceste vremuri ale scepticismului și materialismului, oricât ar fi el de indolent (în general) și nemintos (în special). Dacă nu pentru altceva, măcar pentru mulțimea informațiilor pe care zilnic le primește, informații din care doar o parte (și după atenta lor periere/distorsionare de către „formatorii” oficiali de opinii, cu grijă drămuite) ajung sub ochii și la urechile omului de rând...
Atâta doar că nebravul nostru președinte a spus doar o parte din tragicul adevăr despre România postdecembristă (cu sinistre realități de felul: neputinciosul stat la vedere, atotputernicul stat paralel, milioane de români plecați, corupție și tâlhărie generalizate, educație pe sponci, servicii medicale la plesneală etc.), căci dacă-l spunea în întregime („Din pricina prostiei și aroganței, statul român este incapabil să-și îndeplinească funcțiile sale fundamentale: să onoreze sacrificiul înaintașilor și valoarea atâtor contemporani, să-și hrănească sănătos și la prețuri modice toți cetățenii, pe care are obligația moral-constituțională să-i apere și să-i facă fericiți cu venituri decente, servicii ireproșabile, educație temeinică și un fecund cadru social-cultural”), însemna să se autoacuze atât pentru promisiunile neonorate (bunăoară, dublarea alocației de stat pentru copii), cât mai ales pentru parascoveniile de felul: „România lucrului bine făcut”, „România educată”, fără penali în funcții publice, fără „ciuma roșie” (alias Partidul Social Democrat) la guvernare.
Deoarece într-un stat, aidoma ca într-o familie, toate derapajele și compromisurile se intercondiționează (minciuni peste minciuni, promovarea incompetenței și imposturii, legi făcute pentru ticăloși, furturi mai ceva ca-n falnicii noștri codri de odinioară, dubioase și găunoase găselnițe cârmuitoare), în virtutea spusei „Peștele de la cap se împute”, ele astfel au îmbolnăvit și șubrezit componenta moral-spirituală a societății noastre postdecembriste (încă suferindă din cauza unui semiveac de bolșevism agresiv), încât milioane de români vrednici au părăsit țara și alte milioane dintre cei rămași au ajuns la sapă de lemn, infracționalitatea (inclusiv cea juvenilă) a luat un înfricoșător avânt, corupția și trădarea așijderea, iar România este neclintita codașă a statelor din Uniunea Europeană (UE), la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai.
Evident, nu și când vine vorba de uriașele discrepanțe dintre veniturile înciocoiților și cele ele boborului resemnat până la îndobitocire, ori în cazul indicatorilor ce înfățișează neîmplinirile sociale (numărul de români neracordați la rețelele de gaz și apă, numărul de arși și lichidați din spitale, procentajul analfabeților funcționali, sporul înregistrat la drogați, canceroși, cardiaci, diabetici, morți și grav accidentați pe șosele ș.a.m.d.), respectiv acei indicatori care ilustrează starea de infracționalitate (găinării, tâlhării, violuri, încăierări, agresiuni, crime) de pe aceste meleaguri, capitole la care România se situează pe locuri fruntașe în UE.
Iată de ce spun că, nedând lui Dumnezeu ce este al Lui (credință, iubire, simplitate, moderație, bunătate, nefățărnicie, generozitate), ci dând numai Cezarului satanizat ce este al acestuia (ateism, ură, cruzime, minciună, trufie, zgârcenie, sodomie), bogatele țări occidentale și nordice vor simți nu peste mult timp cum – lor, celor ce nu mai au (în plan moral-spiritual) – li se ia treptat din ceea ce au primit în veacurile când predecesorii s-au străduit să fie buni creștini.
Pentru că, deși ignorat de nefericiții atei și anticreștini ai prezentului, următorul adevăr este arhiștiut: Nimic din ceea ce li se pare oamenilor (prin extensie națiunilor și statelor) că posedă, nu este al nostru, ci toate le-am primit – viață, sănătate, gândire, conștiință, dragoste, limbaj articulat! Cu atât mai mult când vine vorba de bogățiile exterioare (bani, putere, faimă), despre care ni se face cunoscut, iar istoria umană confirmă din plin, că „le mănâncă moliile și le fură hoții”...
De aceea, fericit cu adevărat este doar acel creștin care, la fel ca înțeleptul antic grec, poate spune în orice moment că duce cu el tot ceea ce are!
N.B.: Fiindcă mai sus aminteam de respectul datorat sacrificiului înaintașilor (pentru apărarea gliei străbune, credinței strămoșești, limbii, culturii și tradițiilor în veacurile voievodale, apoi pentru întregirea României, modernizarea și afirmarea ei în lume, inclusiv prin participarea românilor la cele două conflagrații mondiale și prin lunga împotrivire a acestei nații la agresiunea bolșevică), întreb în acest jalnic timp, când istoria nu doar că este în continuare intenționat distorsionată, ci la un pas de-a fi cu totul izgonită din programa școlară: Câți dintre elevi, ba chiar și dintre adulții școliți, au auzit și le pasă de eroul comandor Tudor Greceanu (în final, din pricina torturilor la care a fost supus de torționarii bolșevici, i-au fost amputate ambele picioare), precum și de cei peste 100 de bravi generali români (iată câțiva dintre ei: Gheorghe Dobre, Constantin Voiculescu, Corneliu Dragalina, Aurel Aldea), care la întoarcerea în țară după încheierea celui de-al doilea război mondial, au fost arestați și întemnițați de staliniști, jumătate dintre ei murind în lagăre și închisori? Se subînțelege, tot așa au stat lucrurile (deportări, arestări, torturi, muncă epuizantă, hrană cu țârâita) și cu alte categorii sociale, nesigure pentru alogenii bolșevizați: intelectuali de mare prestigiu, politicieni (îndeosebi țărăniști și liberali), ziariști, preoți, gospodari catalogați drept chiaburi.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News