Știri Sighet247.ro: Cerere inedită la Borşa: Un cuplu vrea să facă starea civilă la Lacul Iezer

Moiseienii şi borşenii care sunt stabiliţi în străinătate vin acasă la părinţi, fraţi şi surori pentru câteva săptămâni, timp în care, printre altele, mulţi se şi căsătoresc. Primarii celor două localităţi spun că numărul celor care aleg să se căsătorească în luna august este mult mai mare decât în oricare altă lună din an. În Borşa, spre exemplu, în weekendul de Sfântă Mărie au fost nu mai puţin de 40 de nunţi.

Cerere inedită la Borşa: Un cuplu vrea să facă starea civilă la Lacul Iezer

„Avem nunţi destule în Borşa în perioada aceasta. La starea civilă avem opt, nouă pe zi. Weekendul trecut, spre exemplu, am avut nu mai puţin de 40 de nunţi. Ca o noutate, starea civilă o putem face şi acasă la miri, dacă aceştia doresc acest lucru. Am avut şi cereri mai inedite: un cuplu care ar vrea să se oficieze starea civilă în zona lacului Iezer din Pietrosul Rodnei. Noi le-am spus că putem face acest lucru, rămâne de văzut dacă o vom şi face”, a declarat primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş.

Taxă pentru nunţile oficiate în afara spaţiului primăriei

La Moisei, numărul celor care au ales să se căsătorească în lunile de vară a crescut începând cu luna iulie. Dacă în iulie au fost şapte căsătorii, în august, până acum, au fost deja oficiate 18, iar în curs de oficiere sunt încă 12. Primarul Toader Steţco a declarat că au fost şi două cereri de oficiere a stării civile în afara Primăriei Moisei, la biserică, dar în acest caz Consiliul Local a instituit o taxă.

Cartofii prăjiți intens pot crește riscul de cancer
Maramureșenii solicită curse internaționale din aeroportul Baia Mare
MARAMUREȘ: Vremea se încălzește ușor în următoarele două săptămâni
SĂPÂNȚA - Bărbat înjunghiat mortal de către tatăl său după o ceartă
FOTO - Cuiul în care se agață harta, un nou monument în Sighet
Diabetul afectează vederea
THE DEEP SOUND OF MARAMUREȘ – Eveniment muzical inediat la Vișeu de Sus
Klaus Iohannis începe demersurile pentru un referendum pe legislația penală din România
Vremea în Maramureș pentru următoarele zile
Vom fi din nou ce-am fost odată?
Din 15 iunie tarifele roaming vor fi eliminate în interiorul U.E.
Amplasare radare pentru ziua de marți, 24 ianuarie 2017
Ce-au promis și ce primim - Guvernul blochează tichetele de masă, tichetele cadou, primele, cupoanele sociale pentru elevi, 500 de euro pentru nou-născuţi
Avertizare Cod galben de ceață în 9 județe din țară
Unirea Principatelor: Alexandru Ioan Cuza și spectacolul Unirii de la 1859 în fața Teatrului cel Mare
Individ suspectat că pregătea un atentat, arestat de poliția germană
VIDEO & FOTO - PROTEST: Băimărenii spun NU grațierii și amnistiei
23 ianuarie: Ziua Internaţională a scrisului de mână
VIDEO - Peste 18.000 pachete cu țigări, confiscate la frontiera de nord de către polițiștii ITPF Sighet
SIGHET: FOTO - Bătrân găsit decedat în apartament după mai multe zile
Moțiune PRU - Bogdan Diaconu, la un pas de a fi dat afară din partid
FĂRCAȘA – Un băiat de 16 ani și-a împușcat prietenul cu arma de vânătoare a tatălui
Amplasare radare pentru luni, 23 ianuarie 2017
SIGHET - EVENIMENTE dedicate Zilei de 24 IANUARIE - ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
„Lună de miere”, „lacrimi de crocodil” și „fiasco”- de unde provin aceste expresii
ATENŢIE BICICLIŞTI! Reguli noi începând de sâmbătă. Explicaţii juridice pe înţelesul tuturor
FOTO - S-a găsit un dispozitiv care înlocuieşte lanţurile de zăpadă
O specie nouă de molie a primit oficial numele noului președinte american, Donald Trump
Avalanșă în Italia: A fost identificat și al treilea cetățean român minor; el se află la spital
Cornelia Negruț, șefa ALDE Maramureș, se visează Prefect
VIDEO - Donald Trump a depus jurământul de învestire şi a devenit oficial al 45-lea preşedinte al SUA
BUCUREȘTI - Clubul „Bamboo” a ars ca o torţă şi, ulterior, s-a prăbuşit. Zeci de persoane au fost rănite
Dialog între Conducerea IPJ Maramureș și Sindicate pe tema polițistului ucis în Vișeu de Jos
Anglia - Un albanez a fost condamnat la închisoare și la plata a 23.000 de euro pentru moartea unui român
De Boboteaza pe rit vechi, aproximativ 2 milioane de ruși au făcut baie în apa rece ca gheața