Aduși adesea cu microbuzul, având ‘’coordonatori”, cerșetorii reușesc să obțină bani frumoși. Alții, chiar se cazează pe la pensiuni și nu odată își schimbă “veniturile” în valută.

Am rămas uimită când au venit mai mulți cerșetori să-și schimbe banii în euro. Văzându-mi surprinderea aceștia mi-au spus: <>. Ce să mai pot spune? Au ajuns cerșetorii să aibă euro”, a spus o angajată a unei case de schimb valutar.

“Este o pată pe obrazul autorităților, care adesea se fac că nu-i văd pe acești cerșetori. Nu înțeleg de ce Poliția Națională, Poliția Locală, Primăria nu se implică într-un mod eficient în a preveni și a lua măsurile legale împotriva celor care practică cerșetoria”, a spus Paul Gavril.

Cel mai trist lucru este că în activitățile de cerșetorie sunt angrenați copii minori. Aceștia, fără a avea nicio vină, sunt exploatați și au de suferit. Murdari, cu hăinuțe ponosite, stau cu mânuțele întinse pentru a primi un ban. Adesea sunt chiar sugari, tărâți în brațe de părinți iresponsabili care, în loc să-și găsească un mod decent de a-i crește, preferă cerșetoria.

“Împotriva acestor părinți iresponsabili, care își folosesc copiii la cerșit, trebuie luate măsuri dintre cele mai aspre. Bieții copii nu au parte de copilărie. Odată obișnuiți cu cerșitul, le va fi greu să se lase”, a spus Gheorghe Moldovan.

“Este într-adevăr un aspect negativ greu de combătut. Împreună cu cei abilitați vom încerca să luăm măsuri care să ducă la diminuarea acestei probleme nedorite”, a spus Horia Scubli, primarul Sighetului.

Citește și

loading...