Morna, un gen muzical specific locuitorilor din Capul Verde, cu instrumente de cavaquinho (o chitară în miniatură), vioară, acordeon pian, chitară, clarinet şi ...suflet. Morna, muzica specifică unor insule din Oceanul Atlantic, în apropiera coastelor Africii de Vest. E meritul Cesariei că muzica ei şi a străbunilor ei e cunoscută acum în întreaga lume, la fel cum este fado din Portugalia, rumba din Cuba, sau tangoul argentinian.

Cântecele Cesariei Evora provoacă bună-dispoziţie sau melancolie. Ascult acum cântecele ei şi trec prin stările de care am amintit. Mă gândesc că oricine le ascultă se regăseşte în ele. Sunt câteodată domoale, poate ca apele oceanului în momentele lui calme, ale oceanului pe care l-a văzut când s-a născut, în care-i plăcea să pescuiască. Alteori, cântecele Cesariei sunt tumultuoase, ritmate, ca viaţa divei care n-a fost deloc lină, deloc lipsită de griji.

Avea doar şapte ani când tatăl ei a încetat din viaţă. Mult timp a cântat prin restaurantele din Insule doar pentru a-şi astâmpăra foamea. S-a născut pe 27 august 1941. În 1975 Insulele Capului Verde au devenit independente. Din acel moment şi până în 1987 Cesaria n-a mai cântat în public.

Daniela Cârlea Şontică scria un articol în suplimentul „Jurnalului Naţional” din 26 octombrie 2009, din care citez:
„Te simţi purtat într-o arcă în care au fost luate perechi din toate felurile de tristeţi pământeşti, să nu moară lacrima omului îndrăgostit. Şi cântă cum numai ea ştie despre un fel de dor, dar aşa cum se defineşte el în limba creolă, în tradiţia poporului ei din Cabo Verde. Părul în şuviţe împletite subţiri, prins la spate, costumul negru, elegant, cu o dungă subţire de paiete, picioarele desculţe sunt lucruri care fac parte din aristocraţia Cesarei.”

Cesaria Evora a cântat despre dragoste şi tristeţe. Un fragment dintr-un cântec al ei spune:
„Şi eu spun îi spun adio / Dragostei mele, / Pentru că-nţeleg că totul e terminat / Şi luna e bună / Şi-mi consolează tristeţea.”

Luna nu poate fi atât de bună încât să ne consoleze nouă tristeţea de a n-o mai vedea niciodată pe bunicuţa (nu prefer diminutivele, dar în cazul Cesariei scriu aşa ca semn de aleasă preţuire pentru lumina pe care a adus-o sufletelor noastre) cu voce uşor gravă, uşor catifelată pe care n-avem cum s-o uităm...

Înainte să moară, Cesaria Evora transmitea un mesaj admiratorilor ei din întreaga lume:
„Nu am forţă, nu am energie. Vreau să le spun fanilor mei: iertaţi-mă, dar acum trebuie să mă odihnesc.”

...şi fanii ei au lăsat-o să se odihnească. Din când în când îi ascultă melodiile şi în locul unei lacrimi zâmbesc, aşa cum i-a învăţat Gabriel Garcia Marquez:
„ Nu plânge că s-a terminat, zâmbeşte că s-a petrecut.”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News