Potrivit unui comunicat al companiei, se vor acorda reduceri de 35% la trenurile IR 1541 şi 1540 Iaşi - Braşov şi retur şi de 40% la clasa I şi 45% la clasa a II-a la următoarele trenuri: IR 1782 Piteşti - Bucureşti Nord, IR 1594 Craiova - Bucureşti şi IR 1720/ IR 1720-1 Piatra Olt - Craiova, care va avea opriri suplimentare în staţiile: Brâneţ h., Robăneşti Hm., Toporaş h., Bordei hc.

În plus, cu trenul IR 1641 Braşov - Sfântu Gheorghe, vor putea călători şi pasagerii cu abonamente de călătorie valabile la tren Regio.

Reducerile se aplică la achiziţionarea biletelor preţ întreg (adult şi copil) clasa I şi clasa a II-a, fără obligativitatea rezervării locului. Cu aceste trenuri vor putea călători şi pasagerii cu abonamente de călătorie valabile la tren Regio, precizează CFR Călători.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.


Preluare: RomaniaTV.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și