"Măsura de reducere a vitezelor de circulație, în anumite intervale de timp în care temperaturile depășesc limitele normale, este obligatorie pentru siguranța traficului feroviar și, de asemenea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată. Este important de menționat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul șinei depășesc 50-55 de grade C. În astfel de perioade caniculare, personalul de întreținere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară, însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șina ( etc.) iar, în timpul zilei, viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă se reduce cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație de pe secțiile respective, pe durate bine determinate, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță", se menționează într-un comunicat al CFR SA.

Județele unde se va aplica această măsură sunt Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, unde au fost anunțate temperaturi de peste de 38-39 de grade, București și alte 32 de județe, unde se vor înregistra temperaturi de 35-37 de grade și disconfort termic accentuat.

Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA, companie care administrează infrastructura feroviară publică, desfășoară o activitate de interes public și contribuie la libera circulație a persoanelor, mărfurilor și a bunurilor în interiorul țării și peste graniță, în condiții ecologice, eficiente și de siguranță.

Citește și

loading...