Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare Twitter, Evans mărturisește că "și-a dat toată silința, însă nu a fost suficient". "Cred că plecarea mea e singurul lucru bun pe care-l pot face pentru show", a adăugat vedeta.

Demisia acestuia survine în urma scăderii rating-ului emisiunii, care a înregistrat un record negativ duminică seară, fiind urmărită de circa 1,9 milioane de spectatori.

Potrivit BBC News, cei cinci prezentatori rămași — Matt LeBlanc, Rory Reid, Chris Harris, Sabine Schmitz și Eddie Jordan — se vor întoarce pentru următoarea serie, ale cărei filmări urmează să înceapă în luna septembrie.

De asemenea, se crede că decizia lui Evans de a părăsi show-ul îi aparține în totalitate, în condițiile în care acesta declarase pentru BBC săptămâna trecută că va demisiona, explicând că nu a fost o alegere bună pentru program.

Evans se alăturase echipei emisiunii Top Gear în luna iunie, după plecarea lui Jeremy Clarkson, Richard Hammond și a lui James May.

Citește și