Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ștefan Stoian, mașina implicată în accident a fost grav avariată, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de la descarcerare pentru scoaterea șoferului vinovat de producerea accidentului și transportarea lui la spital.

„Accidentul s-a produs pe o șosea, într-un cartier mărginaș al municipiului Brăila. Imediat după producerea accidentului, am fost informați că trei persoane au decedat pe loc, iar alte două sunt grav rănite, șoferul este încarcerat în mașină, iar o altă persoană este rănită mai ușor. În cazul celor două persoane grav rănite nu s-a mai putut face nimic, numărul decedaților crescând la cinci. Șoferul, în vârstă de 27 de ani, a fost scos din mașină și transportat la spital. Nu este grav rănit. Victima rănită ușor este o femeie de 47 de ani, care se află sub observație la spital”, a declarat lt. col. Stoian.

Circulația în zona producerii accidentului nu a fost oprită, iar polițiștii Serviciului Rutier al IPJ Brăila se află în continuare la fața locului, unde fac cercetări pentru a afla circumstanțele producerii accidentului.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și