Mă uit pe cartonul bicolor şi văd un gospodar într-o cămaşă pepit albastru-alb, asortată cu fondul albastru al imaginii. Gospodarul din imagine e chiar premierul independent al României actuale, gata să se apuce de treabă, având pentru asta mânecile suflecate.

Campanie electorală înainte de…campanie, sau ce-o fi asta? Primul impuls a fost s-arunc la primul coşul de gunoi cartonaşul. Apoi m-am răzgândit şi m-am informat mai bine.

Pe cartonaş scrie „Plarforma #România 100”. De ce diez, de ce se face trimiterea subtilă, dar totuşi observabilă de pe planeta Marte la #Colectiv, nu ştiu. Probabil că nici cei care au conceput cartonaşul colorat nu pot să răspundă altfel decât că s-a mers pe stârnirea emoţiilor, a sentimentelor şi mai ales a resentimentelor apărute după groaznica tragedie din Clubul „Colectiv”.

„Pentru o guvernare cinstită şi competentă” ne mobilizează patriotic partidul care-l susţine pe domnul Cioloş, căruia-i şade bine de prim-ministru şi gata! Altul partidul nu are şi nici nu trebuie să caute. Actualul prim-ministru e cel mai bun viitor prim-ministru. De ce să mai caute partidul prin propria-i ogradă? Doar aşa, ca să piardă vremea? S-a ars destul cu pleiada de candidaţi pentru Primăria Bucureştiului. Măcar pe domnul Cioloş îl ştie lumea. Are acum un Cabinet cu miniştri competenţi. Se ştie treaba aceasta şi nimeni nu-i contestă. Demisionează ei din când. Atâta tot...

Cartonaşul bicolor ne pregăteşte pentru viitor, când guvernarea, aşa cum spuneam, pare-se că va fi „cinstită şi competentă”. Cea de azi cum o fi? Cine o fi prim-ministru azi?

Omul trebuie să ştie. După acest principiu m-am ghidat şi eu când am citit cu luare-aminte ce spune actualul şi – pentru unii – viitor ministru nr.1.

Acolo, adică pe Platforma România100, domnul Cioloş scrie:
„Am promis că nu voi candida în aceste alegeri și că nu mă voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea rămâne fermă, iar Guvernul pe care îl conduc rămâne unul independent.”

Atunci cu candidatul oficial al PNL pentru funcţia de prim-ministru cum rămâne? Mandatul expiră când va începe cel al noului guvern, condus de noul prim-ministru. Platforma „#România100” arată altceva...

Platforma România 100, cu sau fără diez, ne mai lămureşte cu ceva.
„Mandatul de Premier pe care l-am preluat în noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politică și economică a țării.”

Şi ne bagă în ceaţă cu altceva:
„Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâștige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate.”
Atâta altruism mai rar! Partidele, obosite de luptele dintre ele mai ceva ca după lupta de la Termopile, aveau nevoie de un armistiţiu acordat cu generozitate de un prim-ministru independent politic şi extrem de generos. După atâta „păruială” politică era nevoie de un respiro, în care tărişoara să fie condusă de un grup de miniştri competenţi.

Următorul fragment din scrisoarea deschisă a domnului Cioloş adresată celor care cred deşi văd, trimite, vrând-nevrând, la alte constatări.
„Unele partide nu par să fi mers pe această cale. Acest an de guvernare excepțională, independentă politic, a fost pentru ele doar o formă de a trage de timp, pentru a lăsa să se domolească energiile descătușate de #Colectiv. În esență, modul lor de a se raporta la oameni, la alegători, a rămas același.”

Se poate uşor deduce că între „#România100” şi „#Colectiv” ar fi o trimitere. Mie, cel puţin, mi se pare o impietate! Trec peste impulsul de a continua ideea şi văd că candidatul (scuze pentru cacofonie, dar n-am găsit altă formulare mai fericită) spune că a fost un an de guvernare excepţională. Gramatical e corect, adică poate fi foarte bună, remarcabilă, excelentă. Poate fi…dac-ar fi! Mai repede mi s-ar părea o guvernare de excepţie, adică una în care un independent conduce guvernul ţărişoarei.

„...interesul general este mai bine servit de o administrație profesionistă și nu politizată.”
E altă idee pe care ne-o oferă domnul prim-ministru. Mi-aduc aminte de momentele când o candidată la un minister habar n-avea ce-i cu ea pe-acolo. Nu eu am propus-o de ministru. Şi nici cei care citesc acest articol...

De comentat, aş mai comenta, dar „mi-i frică ca-n sera” (scuze pt. cacofonie, dar ştiţi dvs., nu mă pricep să le evit!). Observ aşa, în treacăt, că cele 10 puncte forte ale noului program de guvernare (ăsta de-acum ce-o fi fost?) seamănă izbitor de bine cu o compunere pe care doamna învăţătoare o dă elevilor ei de clasa a IV-a, cu tema „ Cum văd eu România când voi creşte mare”

Într-o recenzie a cărţii „Roşu ucigaş” de Jeroen Brouwers , pusă de curând pe www.sighet247, scriam:
„Mie mi-a plăcut egocentrismul copilului care se crede - ca oricare copil de altfel – centrul Universului. Autorul avea în lagăr o singură patină. Suficient ca să se creadă a fi cel mai important om al planetei:
„...patina mea cu rotile este afundată în asfaltul topit şi prinsă acolo fix, astfel încât de piciorul meu drept atârna tot pământul”.”

http://ro100.ro/ poate lămuri ce rost are fragmentul de mai sus.



Citește și