„În cursul acestei săptămâni suma de bani care a fost reţinută cu titlul de corecţie financiară pe obiectivul Spitalul Judeţean Baia Mare a fost restituită în integralitate la Consiliul Judeţean şi nu este vorba despre o sumă mică, este vorba despre 6.453.082 lei, reprezentând sume reţinute până la data solicitării. Creanţa stabilită cu ocazia notei de constatare a fost de 5.077.865 lei şi diferenţa de 11.024.978 lei urmând a fi reţinută din viitoarea cerere de rambursare, nu mai este cazul aici. Ceea ce s-a reţinut la acel moment a fost virat în totalitate. Este o sumă de bani care ne va ajuta în continuare la realizarea proiectului reabilitării Spitalului Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş» Baia Mare”, declarat Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramures.

Sancţiunea financiară a fost aplicată după ce, în cursul unui control de audit realizat anul trecut, autorităţile de implementare a proiectului au constatat mai multe nereguli în derularea acestuia la spitalul băimărean. Lucrările începute în urmă cu trei ani sunt preconizate a fi finalizate în primăvara anului viitor după ce termenul de predare a lucrărilor a fost prelungit de mai multe ori.

Citește și