Parte dintre consilierii sigheteni s-au revoltat de cererea primarului, având în vedere că cu toții știau, inclusiv primarul, că Tudor Vlad a fost internat mai bine de două luni în spital în Franța, suferind multiple intervenții chirurgicale în urma unui accident.

La începutul ședinței Tudor Vlad a arătat că a depus documentele medicale care îi justifică absențele de la ședințe și că din punt de vedere legal nu se poate vorbi despre încetarea mandatului. Totodată, Tudor Vlad a mai arătat că nu s-a respectat de către secretarul municipiului procedura de convocare la ședințe, în sensul că termenul de convocare a fost mai mic de 5 zile, așa cum prevede legea.

Consilierul local Nicolae Iuga (UNPR) a declarat următoarele: „Stimați colegi, cred că până și în politica românească trebuie să existe o limită de jos până unde se poate coborî: dacă colegul nostru ar fi decedat în accidentul suferit, astăzi primarul ar fi dus o coroană la mormânt și ar fi plâns, spunându-ne ce mare pierdere am suferit. Dar dacă nu a murit, acum primarul, pentru că Tudor nu îi este pe plac, încearcă să îl dea afară din Consiliu”.

Consilierul local Daniela Onița Ivașcu (PNL) a arătat că Tudor Vlad a depus documente medicale din care rezultă faptul că a fost internat în spital, motiv pentru care absențele sale de la ședințe au fost justificate.

Consilierii locali PNL, UNPR și câțiva din PSD au cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de HCL inițiat de către primarul Horia Scubli prin care cerea excluderea lui Tudor Vlad din Consiliul local Sighet. Deși inițial primarul Horia Scubli și-a susținut proiectul, văzând că nu are șanse de izbândă, a fost de acord până la urmă cu retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de HCL în cauză.

Secretarul municipiului, Sorin Rednic, a susținut în continuare legalitatea proiectului de HCL prin care Tudor Vlad urma să fie dat afară din CL, citind câteva articole din Legea administrației publice locale.

După discuții îndelungate și în contradictoriu, proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului consilierului Tudor Vlad (independent) a fost retras de către primar de pe ordinea de zi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și