Elveția nu este una dintre țările membre ale UE. A încheiat totuși unele acorduri bilaterale cu Bruxellesul, arată Agerpres.

Potrivit autorităților de la Berna, Acordul UE — Elveția privind Libera Circulație a Persoanelor conține o clauză de salvgardare. Aceasta permite Elveției să reintroducă, în mod unilateral, până în 2019 un plafon cu privire la numărul de noi permise de ședere eliberat. Este vorba despre cetățenii bulgari și români. Plafonul poate fi impus atunci când numărul de noi permise eliberate timp de un an este mai mare cu peste 10% față de media din precedenții trei ani.

În 2016, imigrația netă din România și Bulgaria a atins 3.300 de persoane, dublu față de 2016. În aceste condiții, guvernul elvețian a decis miercuri să limiteze la 996 numărul de noi permise de ședere de tip ‘B’ (durată de ședere între 1 și 5 ani), care vor fi eliberate pentru muncitorii români și bulgari în următoarele 12 luni.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și