Orașul Leuven, capitala și cel mai mare oraș din Brabantul Flamand, o provincie din regiunea Flandra, a fost desemnată Capitală Europeană a Inovării.

Premiul recunoaște "excelentele concepte de inovare precum și procesele și modelele de guvernanță ce creează cadrul pentru a aduce ideile la viață", se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Municipalitatea din Belgia va primi, astfel, suma de 1.000.000 de euro, substanțial mai mare decât cei 100.000 de euro ce vor fi alocați celorlalte orașe finaliste, printre care și Cluj-Napoca.

"Leuven este un oraș cu misiune ce excelează în modelele inovative de guvernanță. Oferă localnicilor oportunitatea de a se implica în procesele decizionale critice. Dar este o onoare să recunosc inițiativele tuturor celor șase câștigătoare. Ecosistemele lor vibrante sunt o sursă de inspirație pentru toate orașele europene", a declarat Mariya Gabriel, comisarul european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

Citește și

loading...